Am doar 18 ani. Sunt nebună, iubesc și nu am bani.  Nebunia e necesară din când în când pentru o stare de normal și de bine. Faptul că nu am bani nu mă afectează deloc. Sunt o Relație.

Ca orice femeie sănătoasă, și o relație trece la 18 ani din faza de adolescență în cea adultă, deci poate fi considerată majoră. Ea, relația,  a învățat deja să facă diferența între ce îi e bine și ce rău. Poate fi considerată „pe picioarele ei”. Își autoconstruiește calea pe măsură ce pașește – mai ales dacă a fost bine-crescută de mică și nu are obiceiuri proaste. Desigur, acesta este un ideal atins, poate, de puține cupluri de pe planetă, printre care noi nu ne aflăm. Obiceiurile proaste cu care crește o relație sunt foarte usor de observat din exterior și foarte greu de corectat ulterior. Ca și la copii.

Suntem părinții relațiilor noastre precum suntem ai copiilor noștri.

Relația dintre ea si el este un copil aparte, unul invizibil care dictează tuturor celorlalți membrii ai familiei.

Copilul acesta numit Relație, zis Căsnicie, Căsătorie, Parteneriat sau Relație liber-consimțită e, de cele mai multe ori, unul cu nevoi speciale.

La el nu merge cu „merge și așa”, las’ că se descurca el. Sau ea. Are nevoie de atenție dedicată, constantă și echilibrată. Temperată și mereu reglată pe nevoile de moment. Are nevoie de prezența permanentă a ambilor părinți.

La finalul pubertății, ceea ce ai este ceea ce ai îngrijit.

Apoi, dupa 18 ani, e ok sa nu o mai ții de mână la fiecare pas, să o lași să mearga prin vacanțe de una singura. Știe drumul spre casă. E ok sa o lasi sa mai bea o bere, mai ales dacă nu ai lăsat-o să devină alcoolica în cei 18 ani.

Posibil să își găsească și un job la vârsta asta: sa fie fotomodel, dacă e frumoasă și deșteaptă, să se lase admirată de toți aspiranții, să devină profesoară învățându-i astfel pe cei care au nevoie să afle cum e cu relațiile, dacă are darul de a preda. Sau dimpotrivă: dacă se dizolvă devine un exemplu pentru toti cei care vor sa știe cum nu se face.

În mod sigur, ea, Relația, este al 5-lea membru al familiei noastre. Chiar al 7-lea daca îi adăugăm pe motanul Filip și cațelușa Nori.

Dintre toate ființele casei, ea nu are o dimensiune anume dar umple casa până în fiecare colț al ei. Oricine intră pe ușă știe exact în ce dispoziție e Relația, daca e fericită sau tristă, dacă e în toane bune și zâmbește sau e plină de nervi de îți vine să fugi în cea mai îndepărtată cameră unde oricum ajunge la tine. Pentru că ea, Relația dintre el si ea, e practic în toată casa. Ca un duh vrăjit, ca un spirit magic și, desigur, invizibil.

Dar când e fericită lumea se aliniază la picioarele ei, toate porțile se deschid, miroase a copt în casă iar tot ceea ce se întamplă de-a lungul zilei cu membrii familiei pare un șir infinit de coincidențe fericite.

Relațiile noastre sunt uneori mai vii decat noi. Ea evoluează în permanență, asemenea unul aluat pus la dospit, crește mereu și numai noi știm dacă se dezvoltă în floare sau cristalizează într-o piatră oarecare.

La mulți ani, măi, Relație! Să crești mare în casa ta de piatră, dar mai ales în casa sufletului creatorilor tăi.