Am stabilit deja ca că femeia și bărbatul sunt diferiți și asta e atât minunat cât dramatic.

Pe ideea de ”gender equality” dar din perspectivă răsturnată, mi-am pus întrebarea:  ce mi-ar plăcea cel mai mult să învăț de la bărbați? Ce admir mai mult la ei, sau, mai bine spus ”ce are el și nu am eu?” (dincolo de complexul Electra).

Recunosc, o lungă perioadă de timp am trăit subevaluând sau supraapreciind bărbații. Au fost ba zei, ba ființe demne de milă. (În orice caz, mi s-au părut foarte interesanți!).

Acest gen de evaluare din partea noastră a avut rolul ei, în timp, în inegalitatea la care s-a ajuns ulterior. E partea noastră de responsabilitate în dezechilibru.  E locul profund din care putem lucra pentru a reechilibra situația. Practic pornim de de la felul în care îi privim și judecăm noi pe ei Și chiar înainte de asta e nevoie de reevaluarea modului în care ne privim noi pe noi, femeile.

Din această perspectivă prima întrebare care mi-a apărut a fost aceasta: dacă mi-aș dori să învăț ceva de bărbați, care ar fi cel mai important lucru?

Și răspunsul meu este:

Ușurătatea de a-mi crea contexte în care să mă simt bine.

 

Aș învăța de la ei să râd, să mă distrez mai mult și mai ușor. Capacitatea noastră de a ne distra este uneori obturată de nevoia de pregătire, de preludiu. De organizare și context. Bărbatul are o lejeritate imbatabilă în a pune în practică activități recreative.

Încercând mai departe să înțeleg cum funcționeaza acest aspect la bărbat și de ce este diferit la femeie, alte sub-raspunsuri au apărut:

 

-Bărbatul trăiește mai ancorat în prezent. Asta pentru că se focusează pe o unică activitate. Non-multitasking – acea calitate pe care i-o luăm în derâdere de multe ori. Faptul ca noi femeile putem trăi simultan în trecut, prezent și viitor este o calitate care e bine sa fie accesată doar la nevoie. (Călătorii în timp și spațiu, etc).

-Bărbatul are un sistem mai puternic de supraviețuire în day by day life, chiar daca femeia este mai precaută la modul general. Modul de tipul ”luptă sau fugi” se activează la cei mai mici stimuli de stres. De aceea în viața casnică uneori preferă evitarea preventivă a discuțiilor (prin clasicele strategii televizor, pescuit, ieșit la bere, la fotbal, etc). Varianta opusă (luptă) când devine o opțiune atunci lupta este deja pierdută de ambele părți.

-Bărbații sunt experți în a spune ”stop joc” în fața oricarui stres care le aprinde butonul roșu de panică, cel de supraîncingere. L-aș numibutonul pentru pescuit”.  Noi, femeile putem să mergem mult pe avarii,  suntem în stare să funcționăm fără service fie și 90% avariate. Suntem mașini de trăit intens și ne remediem (eventual) din mers.

-Bărbații prioritizează starea personală de bine. (”Ce-i pasă lui? Și-a luat casca/undița/mingea/ghetele și a ieșit pe ușă”). Mi-am notat: schimbarea priorităților. Cască am, undița da, chiar și vestă de salvare. Să le folosim mai des, așadar.

-Bărbații au capacitatea de a evita inclusiv acțiunile autodistructive. (epuizare, mâncat în exces, etc). O naturală capacitate de a se îndepărta de pericol (cum spuneam, exceptând cazurile în care decid să lupte). Femeia trăiește aproape permanent pe un câmp de luptă. Care nu e iubirea ci dorința de mai bine. Mai confortabil. Mai curat. Mai sigur. Mai organizat. Mai orientat spre rezultatele familiei și ale fiecărui membru în parte. Dorință care și-a arătat reversul acid în contextul în care ajungem să nu mai avem focus pe propriile persoane.

Multitasking-ul nostru se întoarce împotriva noastră. Putem mult. Asa de mult încât nu mai știm când să ne oprim.

Dar azi vă propun să apăsăm butonul de pescuit pentru a admira priveliștea.

Chiar și cea de la Corbeanca.

 

Tu ce admiri cel mai mult la bărbați? Și care e ”pescuitul” tău?

 

Te aștept diseară să improvizam inclusiv răspunsurile la această întrebare, la întâlnirea pe care o organizez la Moșia Corbeanca:

WOMAN4FUN!

Aici toate detaliile.

Și aici:

Fetelor, avem următoarea situaţie.

Băieţii au fotbalul, motoarele, ieșit la șpriț cu baieţii, pescuitul, vânătoarea… şi am putea continua. Noi avem shopping-ul, cafeaua cu fetele, yoga … și… atât?

Lista noastră are nevoie de completări majore. Vă invit să dezvoltăm subiectul.

Luni 13 Noiembrie începem antrenamentele de la ora 19.00 la Moșia Corbeanca unde lansez prima dintre întâlnirile #Women4Fun! Un club dedicat exclusiv femeilor.

Avem niste întrebări existențiale esențiale la care vrem să răspundem. Împreună. Şi apoi să râdem de ele. Haideți să ieșim din casă doar ca să ne simţim bine.

Propun sa începem cu seri de câteva ore şi extindem. Evadăm încetişor şi exersăm lejer până când ne intrăm în mână. Dacă ajungem să ieșim cândva doar între noi un week-end intreg, va fi excelent!

Pentru prima întâlnire am ales 3 INVITATE SPECIALE:

-LUMINIŢA BĂLTĂREŢU – psiholog, ne va prezenta în jumătate de oră – subiectul este extrem de generos – metoda ”Ascultă-ți corpul” a Lisei Bourbeau, vom avea revelări de situații din familiile noastre pe care fiecare dintre noi le-am simțit dar nu le-am dat un nume. Alături de Luminița vom juca ”Vindecarea celor 5 răni”. www.luminitabaltaretu.ro. (I love Luminița!)

-dr. CAMELIA ŞTEFĂNESCU – medic dietetician și nutriţionist, autoarea conceptului www.stop-dieta.ro. care ne va spune secrete doar de ea știute legate de hrană și mai ales cum să ne bucurăm de ea. (I love Camelia!).

-ANA MAREŞESCU – fotograf pasionat de feminitate ne va da în câteva minute „5 trucuri pentru a arăta mai bine în fotografii”. Ana ne va fotografia apoi pe durata întâlnirii așa cum suntem și ne va revela frumuseţea noastră dincolo de fard sau haine (în haine lejere, așa cum vă invit să veniți); fotografiile vor fi postate pe un grup discret al participantelor clubului #Women4Fun. (Cred că mă voi îndragosti de Ana Maresescu !).

Bonus, Zana Norilor – adica subsemnata – vă voi aduce Jocul Norilor-Emoţii pe care l-am creat parcă special pentru întâlnirile între fete și vom face împreună o mică demonstrație a acestuia. Este foarte distractiv, util, revelator și putem extinde utilitatea lui în familiile noastre.

Apoi, liber la dans, distracţie, discuții, propuneri pentru urmatoarea întâlnire!

La Moșia Corbeanca avem de unde alege preparate delicioase, bem, râdem, glumim și… vedem unde ajungem. Sigur acasă cu zambetul pe buze.
Cui se adresează această invitație:

– Celor care s-au săturat să fie înțeleptele, tolerantele, preotesele, spiritualele fără cusur de acasă, exemplul pentru copii și modelul de om.

-Este pentru femeile care au obosit să spună DA doar pentru ceilalţi.

– Celor care s-au plictisit să tot facă și să fie. Și vor doar să se distreze, să râdă, să afle lucruri noi.

– Este pentru cine se va opri să considere casa un al doilea loc de muncă. Pentru cele care au realizat că civilizaţia ne-a dat atâta confort şi, paradoxal, atât de multă treabă.

Haideți să ieşim din rolul „mamele cele rele cu regulile lor” şi să intrăm în cel de „Bad Moms”… if u know what I mean…!

‘Cause girls just wanna have fun!

Rezervari şi info la: 0740077533 – Andreea Stan, autoarea cărților și jocurilor de comunicare emoțională Zâna Norilor, mamă a 2 copii (Luca 16 ani și Sara 12 ani), soție de 18 ani.
Participarea: 45 lei – include închirierea locației, gustări + un pahar de vin / soft drink. (Orice comandă personală se va plăti separat la bar).
Durata probabilă: 3 ore.
Loc: Moșia Corbeanca, str. Hipodromului 27, Ostratu, Corbeanca.
Rog confirmarea participării, restaurantul are număr limitat de locuri.