LucaZoom

Sa va spun: emotiile nu au varsta! Bucuria unui copil nu e mai tanara decat cea a unui adult. Furia unui adult nu e mai batrana sau mai puternica decat cea a unui copil. Emotiile nu au varsta si nu se supun unor limitari in timp sau spatiu. Poate doar cu consecinte brutale.

Ceea ce putem face cu emotiile, este sa le traim. Abia dupa aceea putem incepe sa ne intrebam ce facem mai departe.

Cand este vorba despre copiii nostri, lucrurile devin si mai complexe. Dar cu atat mai creative! Iar aceasta este natura noastra: creativitatea. Indiferent ce ni s-a spus la scoala (veche) sau acasa, adevarata noastra natura este una firesc-creativa. Iar prezenta copiilor ne retrezeste acea adormita stare de prezenta creativa pe care o simtim mai ales in preajma lor.

Atunci cand vorbim despre emotiile copiilor nostri deschidem un univers. Unul in care cuvantul este important dar insuficient. Lumea emotionala a copilului este una dintre putinele lumi in care, odata intrat, nu mai poti fi la fel. Emotiile sunt transformatoare si modelatoare, ele nu au legatura cu controlul sau cu limitarile.

Astazi vreau sa vorbesc despre sintagme inca extrem de folosite, cum ar fi „controleaza-ti emotiile”, „controleaza-ti furia”, „nu te enerva” sau „nu mai plange”. Precum si „nu-ti fie frica!”. Expresii pe care s-a bazat o educatie veche si sufocanta a secolului 20. Multi dintre noi am incercat si am reusit sa iesim din acest tip de educatie. Devenind parinti ne-am recreat si am sters aceste programe care au incercat sa ne stranguleaze emotiile si sa ne nege trairile.

Sa vrei sa iti controlezi emotiile e ca si cum iti doresti sa controlezi vantul prin gradina. Sau pe o mare. Sigur ca poti, daca vrei, sa ridici ziduri in calea vijeliilor, sigur ca poti sa te opui unei rafale cu o foaie de hartie, dar rezultatele sunt hilare sau pot duce la distrugeri. Si, oare, nu e mai bine sa iti folosesti haina pe post de vela? Nu e mai sanatos sa te folosesti inteligent de forta vantului pentru a ajunge acolo unde doresti in loc sa construiesti bariere in calea lui? Emotiile sunt tsunami-uri sau brize calde. Emotiile sunt aer de calitati diferite, in miscare.

A invata sa lucrezi cu emotiile este asemenea invatarii navigatiei: precum nici o barca nu merge contra vantului, nici un om nu s-a putut opune vreodata unei emotii.
Cei care s-au „avantat” intr-un astfel de demers au sfarsit cu pagube si avarieri serioase ale barcii.

Emotiile sunt vantul pe care orice om il poate folosi in favoarea lui. Parintii in mod special, pentru a putea preda, mai departe, copiilor lor, lectia personala a navigatiei.

Iar una dintre cele mai importante lectii in sailing (precum am invatat de la sotul meu) este: „las barca sa fuga!”. Ce inseamna asta? Inseamna: Las corpul sa simta. Prima lectie, si cea mai grea. Simte ce simti! Nu gandi, simte!

Pentru parinte este de doua ori mai greu sa isi lase copilul sa planga, sa se infurie, sa tipe de bucurie sau cu orice alta ocazie. Pentru ca in el se activeaza toate tipetele lui netipate inca. Copiii nu tipa doar din ei, ci tipa si din noi. Au iesit prin noi, parintii, dar ne-au amprentat cu lectiile lor de autenticitate, ne-au activat traiti nespuse si netraite suficient. Dar inainte de a dori sa solutionam problemele sau conflictele interioare ori exterioare ale copilului, este necesar sa il lasam sa isi traiasca emotia. Si, in timpul acesta, sa ne-o traim si noi pe a noastra.

E simplu si dificil. Apoi ni se va parea complicat si inutil. Pentru ca in urmatoarea etapa sa vedem ca e usor, uneori dureros, dar suficient si complet. Avem in noi capacitatea de a intelege, rezolva, gestiona propriile emotii. Avem dincolo de noi – copilul – prelungirea noastra independenta. Copilul va invata singur, prin oglinda comportamentului nostru, felul in care sa iti traiasca emotia. Nu s-o inabuse, nu s-o „”controleze”, nu s-o inchida undeva intr-un sertar in care va creste nestiuta de nimeni. Odata traita, ea nu devasteaza, ea infloreste. Odata traita emotia isi stie singura calea, copilul (sau adultul) nu mai traieste in ea, ci se poate delimita de ea.

Si atunci cand emotia infloreste in noi, re-devenim pamant fertil pentru a lasa viata sa isi urmeze calea.

 

In foto: Luca, pe Sutghiol, dupa examenul de „capacitate”.

Articol pe care l-am publicat si aici: eva.ro