Scrisoare deschisa catre profesorii din zilele noastre.

Dragi profesori,

Mai întâi doresc sa va spun ca apreciez experiența voastră, efortul pe care îl faceți cu copiii nostri, orele petrecute în condiții uneori infernale într-un sistem care colo sprinteaza, aici abia se taraste. Sincopat și deformat, acest sistem sufocat are nevoie de aer curat.
Stiu ce înseamnă sa predai o oră într-o clasa cu 30 de copii cărora vrei sa le spui tot ce știi și ce ești. Dar ei nu sunt doar 30 de suflete, ci sunt 30 de personalitati diferite, 30 de dorinte și frustrari, 30 de curiozitati și mirari, 30 de întrebări simultane, 30 de capsoare plictisite sau dimpotriva, avide de nou. Experiența mea de arhitect-indrumator al Cursului De-a Arhitectura pe care l-am predat timp de 3 ani în Liceul Cervantes din Bucuresti și Liceul Ioan Petrus Otopeni, cele 2 ore pe săptămâna petrecute cu copii de clasele III-V mi-au fost de ajuns sa înțeleg ca unii dintre voi meritați statuie! Una frumoasa, în fiecare an!

Uneori, după ora predata vinerea, la sfârșit de săptămâna, aveam nevoie sa dorm 3 ore. Vinerea când nimeni nu mai avea chef de nimic, sau tocmai de asta, era nevoie sa fac o oră vesela, atractiva, reusind pana la final sa ne bucuram împreuna de revelatii, eu de minunile care ieseau din gurile lor, ei de magia lumii create de om pe care le-o impartaseam. După o astfel de oră eram atât de sleita de energie încât ma tranteam incaltata pe canapea și ma trezeam după ore întregi. După o singura oră predata într-o clasa! Și asta pentru ca încercam sa fiu alături de fiecare copil, de întrebările lui, de curiozitatea lui, ma straduiam sa fiu cu fiecare în parte și cu toți de-odata. Și asta cere energie cât pentru 30. Ieseam epuizata dar…fericita! Nu exista fericire mai mare decât sa te primeasca copiii în fiecare ora cu zâmbetul pe buze, sa te imbratiseze la fiecare început de ora, sa te strige pe strada când te văd și sa le vezi ochii stralucitori cautandu-ti privirea.

De aceea, nici nu vreau sa îmi imaginez ce înseamnă 5 ore pe zi! Cu 5 clase diferite! 150 de copii. În fiecare zi! 750 pe săptămâna!

Dar voi aveți …metode. Din fericire, sau din păcate. Unii dintre voi sunteți minunați și ați învățat sa conduceți grupul către un rezultat comun și totuși personalizat, într-o experiența plăcută de invatare impreuna. Si va apreciem nesfarsit pentru ceea ce sunteti si faceti!
Și ați ALES aceasta meserie. Ceea ce înseamnă ca și EA v-a ales pe voi. Mai știți?
Pe drum, însă, unii dintre voi ați uitat asta. Ați obosit sau schimbarile de generații v-au depășit și ați rămas în urma. De acolo, din spate, încercați sa ii ghidati pe copiii care sunt în fata voastră, mult în fata. Continuați sa călăriți o martoaga când ei sunt pe cai inaripati. Predați cuvinte în loc sa le arătați o fotografie, un film sau o poveste din care ei ar învața infinit mai multe și într-un mod mai plăcut. II puneți sa scrie 50 de minute cuvinte pe care nu le mai înțeleg si despre care nu pun întrebări. Pentru ca nu au când, pentru ca „profesorul nu e genul care sa te lase sa intrebi”, pentru ca „la el ne e frica sa intrebam”. Sau pentru ca „trebuie sa invat tot din manual, daca schimbam un cuvânt din text ne depuncteaza”.
Unde suntem?? Spontaneitatea și creativitatea se depuncteaza în anul de gratie 2016? Suntem cumva la un joc de „memory game” cu aceleași piese și care nu se termina niciodată? In lumea asta care azi e diferita de ieri, care mâine e în cu totul alta direcție decât azi, mai pui copiii sa scrie după dictare ore întregi și sa copieze texte din cărți pentru care coerenta este optionala sau „alternativa”?

Dragi profesori , vă rugăm sa va uitați în ochii copiilor noștri. Dacă jumatate dintre ei va evita privirea, sunt timorati (și asta nu e niciodată o dovada de respect) sau nu doresc sa comunice cu voi, atunci nu la ei e problema. Încercați sa va întrebați ce puteți face pentru a stabili o legătura cu ei. Încercați, pentru numele lui Dumnezeu, sa II SIMTITI. Sa va re-conectati cu ei. Povestiti-le în ora orice va face plăcere. Ceva din viața voastră, ceva autentic, care sa aibă legătura cu materia predata, sau nu. Mai bine decât o lecție plicticoasa dintr-un manual incalcit și împietrit de care mi-e mie sila și din care nu reușesc sa înțeleg o fraza coerenta.
Povestiti-le ceva din istoria voastră personala. Faceți istorie din propriile experiențe. Vorbiți-le despre corpul omenesc cu exemple concrete. Ascultați muzica împreuna, nu teorii aride despre note. Ascultati Beatles, frate, dacă nu va vine alta idee. Vorbiți despre musulmani sau Dalai Lama dacă vreți sa știe ce înseamnă și prin ce se diferentiaza ortodoxia. Faceți experimente simple care se găsesc cu miile pe Youtube, în loc sa ardeti ora. Dați substanta orei de chimie, nu diluati calitatea timpului petrecut împreuna. Sunteți profesori de franceza? Ascultați muzica, povestiti-le ce va place în Paris, ce v-a marcat în ultima vizita în Franța. Nu ați fost acolo? Faceti ceva sa ajungeți măcar o data în viața dacă predați de 15 ani franceza! Predați geografie? Ați încercat sa mergeți pe munte cu elevii voștri? Aici, colea, la 100 de km ai toată geografia sub ochi. Google Maps va spune ceva? Proiectorul clasei e de décor?

Încercați sa vedeți ce ii intereseaza. Informația pe care le-o dați astăzi nu mai e atât de valoroasa. E la indemana oricui. Valoare are doar FELUL în care o predați. Valoare aveți – sau nu – doar voi insiva. Prezenta voastră e unica.

Nu ii mai puneți sa copieze cuvinte. Nu ii mai obligați sa scrie după dictare pagini întregi. Vorbiți CU ei, nu către ei sau pereți. Lăsați-i sa exerseze vorbitul, lăsați-i sa greșească și sa capete curaj în exprimare.

Și nu în ultimul rând, nu ii mai testați atâta! E „școala” testelor ? E școala în care în fiecare zi trebuie sa te temi de judecată cuiva ? Sau putem face din ea școala în care înveți sa NU te temi de nimic și sa ai încredere în tine și în capacitatea ta de a învața și a evolua?
Copiii de azi pot găsi informații la distanța de un click. Informația are valoare doar dacă este pusa într-un context atractiv, într-o structura gandita și creata – iar voi sunteți contextul acela. Voi faceți acea creație. Dacă ceea ce predați nu e primit cu bucurie, atunci sunteți doar amintirea unui profesor sever, neplăcut, de la ora caruia abia așteapta sa chiuleasca.
Dar, dacă veți dori sa va imprieteniti cu ei fără sa va fie frica, dacă veți găsi acele metode (pe care sunt sigură ca le aveți) de a-i duce împreuna IN BUCURIE pe calea unei materii sau a alteia, atunci veți fi eroii lor. Își vor aminti cu dragoste de materie pentru ca au iubit profesorul. Vor urma o cale sau alta si datorită vouă.

Nu poți iubi o disciplina dacă nu iubești profesorul.
Poți iubi ORICE materie dacă indragesti profesorul.
Noi va iubim. Altfel nu i-am lasa la orele dvs.

Vreți și voi să iubiți predarea către copii, lasandu-va iubiți de ei?

Atunci, dragi profesori, PREDATI-VA pe voi insiva! Și copiii va vor intemnita veșnic în inimile lor!