Dupa cum unii stiu, de curand am avut intensa experienta de a participa la o „Sedinta Zero” cu profesorii claselor V-VIII pe care am si initiat-o, incercand sa dezmortesc putin atmosfera din clase si sa propun update-uri la anul 2016, totul pornind de la scrisoarea mea (aici).  Au venit 10 parinti si 30 de profesori. Lucrurile au deviat la inceput intr-o directie fara legatura cu intentia initiala, noi, parintii, fiind admonestati „ca niste copii” de catre profesorii veniti acolo gata pregatiti pentru un razboi inexistent. „Ca niste copii” despre care auzisera ca nu sunt cuminti. Se stie, copilul e acea fiinta pe care unii adulti se simt indreptatiti sa o certe si sa ii arate lisa de respect in numele educatiei.

Imagini pentru teacher yelling at student in class
Nu am apucat sa spunem nici 3 din cele 9 propuneri ale noastre de imbunatatire a orei. Am fost certati preventiv. Ni s-a inchis gura. Am fost intrebati „cine sunteti voi?”, „ce pregatire pedagogica aveti?” si „cate carti ati scris?”.

Cred ca e bine sa repet (in special pentru cei care inca mai cred ca repetitia e singurul mod in care omul poate invata ceva): nu exista 2 tabere, parinti si profesori. Suntem exact in aceeasi UNICA barca, una de 3: profesorul, parintele, copilul. Toti profesorii (care mai sunt si parinti pe alocuri), toti parintii (care mai sunt si profesori, multi dintre ei) si toti copiii. Si orice stranuta unul dintre noi afecteaza intreaga barca.

Iar pregatirea pe care o avem, noi, parintii, este aceasta: suntem parintii copiilor nostri si suntem foarte pregatiti sa fim asta in fiecare zi. Ne-au pregatit chiar ei, copiii, inca inainte de a veni pe lume. Suntem Master of our Children. Gresim si noi, dar asta e alta poveste, pe care unii dintre noi ne-o asumam. Dar tot ramanem cel mai pregatit adult in dialogul cu orice educator al copilului nostru.

Astazi vreau insa sa va povestesc despre efectele benefice ale acelei intalniri, semne si semnale care au venit catre mine in zilele care au urmat. Sa vedeti cum au simtit unii profesori care nu au apucat sa spuna nimic in timpul celor 2 ore, pentru ca altii au fost mult mai vehementi si au vorbit fara sa ridice mana.

In spatele „cortinei” se simt lucruri frumoase. Va reproduc  discutia cu un profesor/profesoara caruia ii respect dorinta de anonimat  si cu care am avut aceasta conversatie in miez de noapte dupa sedinta. Da, la miezul noptii. Un semn pentru toata lumea ca nu a fost chiar asa cum a fost, si cum au perceput-o unii, ci este cum este si mai ales cum va fi:

 
Profesoara/profesor-Buna seara! Eu am înțeles demersul dvs și vă felicit pentru inițiativă!

Andreea-Multumesc, imi prinde bine sa imi spuneti asta. Sa va fie bine si usor, sa fiti iubit/a de copii!

P-Eu sper să se schimbe ceva în urma acestei discuții, dar e cam greu ca profesorii cu mulți ani de vechime și îmbătrâniţi în metodele tradiționale, să se adapteze noilor cerințe.

A-Poate e cu efect mai intarziat, cine stie? O fi fost prea mult dintr-o data si unii nu au suportat.

P-Poate ați observat că aceștia au fost și cei mai vehementi.

A-Da. Si, din gresala, si unii tineri. Care si-au dat seama spre final ca nu despre ei era vorba.

P-Am citit cu atenție scrisoarea dvs si eu nu m-am simțit deloc jignit/a. Chiar vă dau dreptate.

A-Multumesc. Nu mi-as fi permis vreodata sa jignesc pe cineva cand am copii care sunt in asa fel facuti incat abia asteapta sa aiba profesori pe care sa ii poata iubi.

P-Și mie mi-ar plăcea să știu că copiii mei vor învăța peste ani prin alte metode decât cele prin care au învățat și părinții mei.

A-Exact! Despre asta e vorba: ce le dam mai departe? Ce le lasam acum ca „sistem” ? Le lasam o martoaga sau le facem macar o fundatie pe care sa isi faca cu puterile lor casa visata?

P-Informația oferită este bună și utilă, doar modalitatea de predare este învechită.

A-Si unde mai pui ca internetul asta iti da nelimitate posibilitati sa le arati tot ce nu ai fi putut vreodata, ca profesor, sa le spui nici intr-o viata.

P-În ceea ce mă privește, încerc să schimb acest lucru și să le ofer elevilor mei, măcar o oră la care să nu vină „stresați”.

A-Așa este! Cred ca faceti minuni de ore! Ei au atatea intrebari!

P-Unii au atât de multe, încât ne ia valul și nu mai apucăm să terminăm ce am început.

A-Dar e mult mai bine asa! Valul dat de ei e secretul! Ramaneti pe val!

P-Pentru mine, ceea ce fac, este vocatie.

A-Se simte. Aia e. Pasiunea nu se poate simula.  Lumea trebuie sa afle ca aerul s-a schimbat. Parintii ar trebui sa cunoasca profesorii in prima zi de scoala.

P-Nu ar fi o ideea rea. Pe mine nu m-ar deranja ca fiecare părinte să își dorească să mă cunoască, ci dimpotrivă, chiar mi-ar face plăcere.

A-Cred că așa ar fi si normal. Asa ar trebui. In prima zi de scoala o intalnire cu profesorii care sa si spuna 2 vorbe despre ce asteptari au ei, etc.

P-Corect!

A-Pai da. Noi de ce sa va cunoastem uneori doar dupa un an? Sau acum, in situatii de „criza”? Nici sa venim calare pe voi in cancelarie nu e ok. Nici nu as stii cum si cand sa ma programez sa caut 13 profesori diferiti ori doi copii, egal 26 de vizite la scoala. Inmultit cu  30 de parinti de fiecare clasa….

P-Asa este! Ar fi foarte greu. Oricum, nu toti părinții sunt la fel de interesați și de implicați in viata copiilor lor. Din nefericire.

A-Clar. Si e bine asa. Stiti de ce? Unii parinti tot ce pot face mai bun pentru copiii lor este sa stea un pic mai departe de ei.  E un rost in toate.

P-:))

A-Zau ca da.

P-Asa o fi!

A-Copil cu probleme = parinti cu si mai mari probleme. Care nu va pot ajuta in procesul educatiei. Că au ei nevoie in primul rand de ajutor.

(…)manage

De aia zic. Profesorul e salvarea elevului, cateodata. Ca sunt unii vai-mama-lor care prind drag de un profesor si infloresc dincolo de ce au visat parintii. Iar alteori elevul e inaltarea profesorului. Se inalta reciproc si isi aduc onoare impreuna. Da aia au ajuns impreuna aici, in acelasi timp si spatiu.