nejucamdeaarhitectura

Susțin de aproape 5 ani ateliere  de arhitectura pentru copii sub umbrela Asociației De-a Arhitectura. Îmi plac momentele irepetabile de creație împreună, îmi place să văd și să simt izvorul de idei care se revarsă din bucuria lor chiar acolo, în fața mea, prin mine, prin contextul pe care îl creez. Prin spațiul pe care li-l pun la dispoziție pentru a se manifesta creativ.

Sigur că suntem născuți creativi și că suntem permanent conectați cu ”Norul Imaginație” așa după cum am scris și în cartea ”Poveștile Norilor”.

Atunci când, concret, copiii intră în starea de creație liberă care îi definește și le este firească, acest lucru schimbă cu totul atmosfera, mă umple de energie vie și 3 ore trec precum 3 clipe.

nejucamdeaarhitectura

Anul acesta am avut bucuria de a susține Atelierul ”De-a Designul de Mobilier Urban” la clasa a III-a D de la Liceul Teoretic Ioan Petruș din Otopeni, clasa învățătoarei Daniela Serghie. Îmi place mult felul în care Daniela îi ghidează pe copii, este extrem de atentă la detalii, modelează caractere nu doar minți. Ne-am înțeles minunat. Pentru că aceste Ateliere presupun ca arhitectul și învățătorul să fie de la început o echipă, să se susțină reciproc în idei noi, în reguli noi sau în negarea lor.

Despre asta este vorba la ora de arhitectură. În arhitectură în general: despre negarea ideilor vechi, despre nașterea altora noi, despre afirmații și decizii, despre libertate sau dimpotrivă, despre conservatorism asumat. Despre a-ți da voie să gândeși în egală măsură liber și constrâns prietenește de tema de proiectare.

nejucamdeaarhitectura

Cum pot toate acestea să existe în 6 ore de Atelier petrecute timp de 2 zile?

Foarte simplu, frumos și firesc:

-Când un copil propune o masă de citit în parc în formă de linguri, pentru că el știe că citind ne hrănim mințile și sufletele .

-Când un alt copil inventează turnul Abecedar, cel pe care te cațeri în timp ce înveți alfabetul

-Când o fetiță cu codițe construiește parcul cu zona specială pentru îndrăgostiți.

nejucamdeaarhitectura

-Când întreaga clasă creează un cartier plin cu obiecte urbane nemaivăzute și nemaiauzite dintr-un Parc al Fericirii.

Când visele din mintea și sufletul nostru se materializează, fie și la o scară mai mică, atunci creația întreagă e fericită.

Și clasa ta poate beneficia de un Atelier De-a Arhitectura, în timpul Școlii Altfel, de 1 iunie sau oricând îți dorești, dacă învățătorul clasei ia legătura cu Asociația De-a Arhitectura și programează, la alegere, unul dintre multele ateliere pe care asociație le propune, sau cursul optional în întregime.

Și filmulețul aici: