Luna ianuarie este pentru noi mai plină emoții decât decembrie, februarie și martie la un loc. Doar luna decembrie luată separat reprezintă o adevărată provocare pentru creativitatea și bugetul nostru. Copiii noștri sunt amândoi Nicolae si Nicole, iar după Crăciun, spectacolele de sfârșit de an și alte aniversări petrecerea continuă. Ianuarie este luna în care s-au născut. Un fel de Crăciun reloaded la pătrat.
Anul acesta, când Luca a împlinit 16 ani iar Sara 13, în timpul aniversărilor lor m-am surprins tremurându-mi mâinile în timp ce tai tortul, încercând să filmez și fotografiez simultan din 17 unghiuri, am observat că încerc să caut șervețele sau artificii în locuri din casă în care nu au fost depozitate vreodată, că alerg haotic prin toată încăperea și nu îmi găsesc locul printre cei 25 de adolescenți care îmi invadează casa cu bucuria, dansul și energia lor molipsitoare. Vreau să cuprind totul și să fiu peste tot. Ceva se întâmplă dincolo de petrecerea și bucuria în sine.
Mai există o aniversare care se cere observată. Mai sunt niște emoții pe care nu le-am observat.
Împlinesc 16 ani de când sunt mamă.
Și 13 ani de când sunt mamă de doi.
Dar nu m-a sărbătorit nimeni. Petrecerea este pentru ei, ei sunt bucuria noastră și centrul nostru, iar noi orbităm în jurul lor ca niște sateliți mult-iubitori.
Și totuși acum 16 ani centrul acesta din exteriorul meu era fix în buricul meu. Descentrarea aceasta merită și ea o aniversare, o atenție, o măslină. Îmi doresc să mă sărbătoresc și pe mine, căci zilele nașterii lor sunt totodată zilele nașterii mele ca mamă. Si ale lui, ca tată.
Îmi explic acum acea dorință indefinită din timpul aniversărilor lor de a cuprinde totul și de a fi simultan peste tot. Așa eram în urmă cu 16 ani: universul ce își înconjura copilul și, în același timp, eram centrul acelui univers. Eram două universuri cu același centru, unul mai mare, altul inclus. Voiam să recreez dublul univers al mamei și copilului, doream să îmi simt centrul în mine, dar minele meu era în afară.
Acum, când centrul lui și al ei își caută propriul drum, sunt precum un uter uriaș ce continuă sa graviteze în jurul lor. Din ce în ce mai departe, pe o raza mai mare, până când cele 2 celule-planete se vor lansa pe orbita lor proprie.
Sărbătorim în timpul petrecerilor nașterii copiilor momentul în care ne-am născut ca mame și tați. În care ne-am întors lumea pe dos. Și am continuat de acolo ca dintr-o noua față a lumii noastre.
Am 16 ani de cand sunt mamă și vreau tortul meu. Vreau ziua mea în care toată lumea să mă îmbrățiseze, să plâng în voie și în siguranță, să plâng încet de fericire, să imi amintesc durerile nașterilor si să le alin, acum, cu înțelepciunea și răbdarea câștigate în acești ani. Să vindec prin asta și durerile mamei mele sau ale bunicii mele, sau cine știe ale câtor altor femei dinaintea mea cu câte 4, 5 6 copii care nu au avut timp nici să realizeze ce dor le e de ele sau unde le mai e centrul. Vreau să stau într-un pat alb cu flori, să primesc și mai multe flori, ca atunci cand am născut dar bucurându-mă de ele de data asta. Să-mi țin copiii mei mari în brațe și să le citesc din jurnalul nașterii lor, cel în care am notat la ce distanta veneau contracțiile, ce emoționați eram eu si viitorul tată, ce mister și ce poveste s-a întâmplat cu noi în acele zile. Noi, alți doi copii uimiți de ceea ce li se întâmpla.
Să primesc apoi un tort cu 16 și încă unul cu 13 lumânări, să suflu în ele și cu ele să zboare toate amintirile durerilor, epuizării, chinurilor, suferințelor ulterioare, sa vindec ce mai e de vindecat și nu știu încă. Să mâncam împreună în pat torturile mele, ca pe niște placente uriașe în multe straturi din care să ne înfruptăm toti 4, ca dintr-un pământ abundent care ne hrănește pe toți și ne susține dragostea de copii din care au ieșit alți copii și alte dragoste.
La mulți ani mie, la mulți ani ție, la mulți ani nouă, părinți emoționați ca în prima zi.
De-acum știu cum este petrecerea completă, poate și pentru tine. Respectă-ți printr-un ritual propriu anii de când ești mamă sau tată: fă-ți aniversarea ta, recompune-ți cadrul așa cum ai nevoie, coboară-te în tine pentru o zi și remarcă anii care au trecut de când ai creeat un nou centru în tine, observă-i mișcarea spre periferia ta, notează felul în care în ani i-ai trasat drumul, vezi unde a fost și unde e acum copilul și centrul tău. Sau centrele tale. Ai răbdare cu tine și vezi unde îți este acum centrul. Există un loc sigur acolo în inima ta în care se regăsesc toate aceste centre. Respiră și uită-te înauntru. Respiră. Găsește-te. La multi ani!