Azi m-am trezit cu Mihai Mărgineanu în cap. Ce mult te-am iubit, Paraschivo.

Să vă explic. Eu visez enorm. Visele mele sunt castele cu mii de camere și zeci de povești, învățături, informații, cele mai multe de-a valma. Dincolo de toate complexele mele călătorii nocturne sufletești există un mesaj care le transcende. Dimineața, mai ales dacă nu am telefonul lângă mine (și iată că reușesc de o săptămână să îl las seara la încărcat într-o altă cameră, încă nu vă spun unde) mă trezesc cu mesajul ambalat direct într-o frază, propoziție sau titlu de cântec. Când sunt melodii, ele vin de obicei în engleză. Nu știu de ce, așa vin, deși nu am avut niciodată perioade prea lungi de viață profesională sau personală în care să vorbesc în engleză. Ce-am mai prins și eu din companiile pe unde am lucrat, din casă, de la copii, de la școală, din piață . Cei 18 ani ca DJ radio și prezentatoare de muzici anglo-saxone mi-au format și modul de a primi mesajele din vise. Pentru că ele, visele, sunt și deștepte. Când observă că ești deschis la un anume mod de comunicare, vin pe acolo. Se strecoară pe ușa pe care le-o lași deschisă. Dacă lași deschis.

Cert e că synopsisul viselor vine la mine în engleză. Cel puțin până azi. Sunt slogane sau motto-uri profunde pe care le înțeleg dar mai ales le simt, am nevoie de propria mea traducere ca să le pot aduce în conștient. Sunt mesaje directe de la sufletul meu către mine, cea care uit, uneori, de el,  sau de motivele pentru care am venit pe pământ. Știți voi, scopul și durata vizitei.

Ei bine, astăzi mesajul a venit în româna, dar tot sub formă de melodie. A fost: ”Ce mult te-am iubit, Paraschivo!”.

Vă dați seama câtă spiritualitate mi-a turnat în cap sufletu’ cu cântecul ăsta.

Credeam că am umor, dar el râde și cu fundu’ de mine. E ca și cum eu râd de mine ”from the bottom of my soul”, it you know what I mean.

Am lăsat-o așa, o vreme, să ajungă singură la mine.  Traducerea.

Și abia peste câteva ore am înțeles, punând cap la cap și inimă la inimă toate mesajele care stăteau la coadă în ultima vreme ca într-un puzzle.

Am venit aici ca să îmi fac amintiri frumoase. Nu contează de unde vin dar sigur mă întorc acolo. M-am trimis să explorez aici  și să aduc acolo experiențele mele: cum se simte viața pe pământ, ce e durerea, ce e bucuria, ce e minunea, ce e fantezia. Frumos e că am aflat că fantezia e mai adevărată decât realitatea. Nu e sublim? Am venit aici să colectez experiențele cele mai relevante pentru  mine. Am venit să cercetez, să pun mâna, să ascult, să scot sunete și să văd cum se simt  toate astea în corpul meu. Le culeg și le administrez frumos pe toate într-o bancă a memoriei mele celulare, într-o bibliotecă sacră personală pe care o voi citi mai târziu, când voi reveni acolo de unde am plecat. Mă uit în urmă și văd că am experimentat deja greul. Durerea, chinul, efortul, zbaterea și tenebrele. Umbrele și noroaiele. Inconștient am ajuns în subconștient. Acum e vremea să experimentez conștient ceea ce vreau epurat de ceea ce nu vreau.

Bucuria, lejeritatea, grația și pasiunea. Râsul, veselia, delectarea, satisfacția. Iubirea. Să creez amintiri pentru mine.

”Ce mult te-am iubit, Paraschivo,
Ți-am zis-o d-o mie dă ori,

Și ca drept dovada
Ți-am adus gramadă
Vreo trei basculante dă flori”.

Iubirea fără dovadă nu se acceptă în lumea aceasta pe care am creat-o noi aici. Dar mai ales iubirea de sine. Iar dovada cea mai evidentă a iubirii de sine este să te privești pe tine făcând lucrurile pe care le iubești. Să aduni cu ambele mâini imaginile, sunetele, senzațiile și stările de bine pe care ți le oferi făcând ceea ce te pasionează și îți place. Să nu te uiți în urmă (la ce nu ai făcut), să nu te uiți în stânga sau în dreapta la ce face celălalt. N-o să te găsești pe tine acolo, ba mai mult, te vei pierde din privirea-ți.

Deci stai cu ochii pe tine. Cercetează-te, uimește-te, cucerește-te, adoră-te! Făcând lucrurile pe care le iubești! Cântă, filmează, scrie, dansează, vindecă, lansează, desenează, pictează, fugi, zboară, vâslește, navighează! Și privește-te, în timpul ăsta, cum trăiești. Colecționează zâmbetele tale, privește-te din spate ce bine îți stau umerii drepți, cum se simte aerul în jurul tău, efervesceeeent! Urcă-te un pic în spatele tău, în cârca ta și privește de acolo ce faci: privește-te! Verifică! Râzi sau plângi? Dacă plângi, oprește nava umană de la ceea ce face. Dacă râzi, continuă! Pune poză după poză în albumul minții tale, râs dupa râs și paiune dupa pasiune. Fii cel mai bogat colecționar din lume: colecționarul de zâmbete proprii.

Ia vezi… Așa-i că-ți stă bine cu zâmbetul tău?

”Te-am și cultivat Paraschivo
Te-am dus la chermeză și meci
Ți-am luat și bomboane
Ți-am luat și sămânță
T-o faci pe nasoala și pleci”