Întotdeauna am fost fascinata de VU-metre. În cei 17 ani de radio, imaginea aceasta a VU-metrului analog a fost una dintre cele mai familiare. Chiar și acum, la distanță de un an de ultima emisiune radio realizată simt o liniște și o așezare profundă doar privind imaginea aceasta:
Știu, e ciudat, dar suntem ceea ce facem cel mai mult, ceea ce privim, ceea ce simțim cel mai mult. Iar anii de radio m-au făcut să am sentimente față de niște aparate analogice de măsurare a sunetelor. De fapt, a valurilor sonore, după cum se arată și în imagine.
Ceea ce mă ajută să trec la a doua imagine:
Se tot vorbește despre ”nneness”, despre ”vom fi unul” sau ”suntem Unul”.
De fapt chiar SUNTEM UNUL. Fiecare dintre noi, atât val cât și oceanul mare uman. Fiecare dintre noi suntem individualitate în unitate.
Dar mai e ceva: fiecare dintre noi suntem câte puțin din TOȚI CEILALȚI.
Eu sunt fiecare dintre voi toti, vă reprezint pe fiecare într-o măsură mai mare sau mai mică. În funcție de ceea ce ALEG să fiu. Voi sunteți expresie unică aleasă de voi a tuturor celorlate miliarde de ființe. Mă reprezentați și pe mine, un aspect, o părticică din voi sunteți eu. Sau el, ori ea.
Fiecare dintre noi suntem un VU-metru digital din care vocile alese de noi devin soliste. O anume frecvență din miliardele de frecvențe care pot fi ”eu” iese la rampă. Unele ”dau în roșu” pentru că țipă isteric sau fac doar zgomot. Altele rămân pe verde și, împreună cu celelalte pot face muzică:
Unele dintre vocile acestea din mine sunt Dragnea sau Viorica. ”Dragnea” se numește vocea din mine prin care eu sunt arogantă, fac uz de forță, fur și abuzez prin puterea sau poziția mea de cei din jurul meu. Noi toți avem prin jur ceva de asuprit sau de furat.
Alteori voce din mine este Viorică. Se pretinde atotștiutoare, simulează perfect siguranța de sine, e semidoctă și suficientă.
Desigur, sunt și un om bun. Uneori sunt Fecioara Maria însăși, prin blândețea și întelepciunea mea. Sunt o preoteasă adevărată emanând iubire și încredere.
Alteori sunt un preot care împarte frică la slujba de duminică. O dă la toți, pentru că și el a primit-o de mai sus și nu a știut ce să facă cu ea. Nu a știut să o transforme, așa cum l-ar fi învățat Zâna Norilor prin Jocul Norilor-Emoții și toate cărțile ei.
În unele zile sunt Cărtărescu, așa bine scriu și disec sufletul uman.
Alteori sunt un polițist sau un judecător parșiv, observându-mi soțul cum lasă firmituri pe masa de la bucătarie.
Sunt compusă din toți acești oameni. Așa cum ești și tu, un ocean ce ne conține pe noi toți.
Cine sunt EU, atunci? Cine ești TU, atunci?
Sunt cea care ALEGE cine vrea să fie vocalist în trupa ei.
Te EȘTI cel care ALEGE cine sa fie personajul care vorbește prin VOCEA și prin ACȚIUNILE tale.
Acestea sunt motivele pentru care, atunci când acționez asupra Dragnea-ului, Vioricăi sau preotului din mine, ridic vibrația întregii lumi. Toți Dragnii din noi sunt conectați. E o FRECVENȚĂ. Cu cât suntem mai mulți cei care nu îi mai dăm voie Dragnea-ului din noi să vorbească, sa abuzeze, să fure, cu atât mai limpede va fi oceanul nostru. Cu cât mai mulți vom alege ALTE voci din noi să cânte, fie ele Sananda, Isus, Sai Baba sau Smiley (!) cu atât mai în pace vom fi toți. Ei da, l-am pus pe Smiley lângă Isus. Acest copil frumos chiar e un zâmbet în tot ce face. Am denumit prin ”Smiley” frecvența umană a celui care își lasă să cânte din interiorul lui doar acele voci care răspândesc iubire și prietenie. Frecvența Unității și a lui ÎMPREUNĂ. Și zău că propovăduiește la nivel mare. Acest Smiley are o misiune dincolo de ceea ce se vede la televizor. Și-o îndeplinește cu pasiune.
Așa că azi dacă îți e frică, dacă judeci, dacă te judeci, dacă abuzezi pe cineva, bucură-te: e șansa ta să îți conștientizezi Dragnea-ul și Vioricul din tine. Să îi reduci la tăcere dacă nu îți place ceea ce fac sau spun. Și prin asta, împreună, să lăsăm valul acelei frecvențe să se atenueze. E șansa ta să ALEGI un Smiley, o Maica Tereza, o Melania Medeleanu din tine și să le lași să vorbească. Să aline, să facă bine.
Căci și Dragnea are o Andree în el. Care îi vorbește atunci când Andreea se hotărăște să vorbească. Și Viorica are o Andree în ea, și acceptarea aceasta reciprocă poate duce de-bipolarizarea lumii noastre de ”buni sau răi”. Eu însămi am și o Andree foarte ”rea” în mine, ca să nu credeți că m-am pus în vreo tabără a ”bunelor” care se luptă cu ”relele”. Cele două tabere sunt fix în noi. Toate taberele din lume sunt câmpul de luptă în noi înșine. Alegem să luptăm ”pe-afară” sau să le acceptăm pe toate pacificând oceanul luptelor dinăuntrul nostru.
Te iubesc, tu din mine.
Hai sa alegem împreună următorul nivel de evoluție.
Hai să ieșim împreună din plasa fricii pentru a ne bucura de libertatea trăirii în bucurie. Puținul tău și cu puținul meu, împreună fac TOTUL nostru. Keep swimming together!