Depresia e la modă. Ai trăit degeaba dacă nu ai fost depresiv, acolo, măcar preț de o iarnă.  O săptămână, o oră. Un anotimp pandemic. N-ai trăit intens, n-ai trăit autentic, ai făcut umbră degeaba pământului cu lipsa ta de consistență.

Oamenii fericiți sunt foarte periculoși. Ei nu au nevoie de nimic, ba au un preplin pe care îl pot oferi. Cui? Depresivilor. Dar pentru asta trebuie să îți recunoști depresia. Deci oamenii fericiți sunt dublu periculoși: o dată pentru că nu intră în nici un sistem (de dependență, de limitare, de false nevoi ale societății) și a doua oară pentru că în lumina lor depresivii strălucesc ca o baltă de  noroi în soare.

Fericiții sunt pericolul real al societății.

Pe când depresivii sunt prietenii ei.

Dacă ești deprimat, lumea te iubește nespus. E plină de compasiune, mai ales dacă dacă are sufletul mare al unui salvator. Dacă nu, atunci are milă. Adică bucuria că nu e în locul tău.  Că asta e mila: mulțumesc, doamne, că e unul mai prost ca mine. Deci eu sunt bine.

Când ești deprimat oamenii din jur se regăsesc pe ei înșiși, în sfârșit. Problemele lor devin minore, rezolvabile, controlabile. Au în fața lor reale probleme, ireparabile și de nerezolvat: ale tale. Pentru că depresia este strict afacerea ta. Am vrea să te ajutăm, o să ne prefacem că facem asta, că vrem să te înveselim, înțelegem, acceptăm, dar, în mod real, nu vom face nimic din toatea astea. Pentru că, în fapt, nu știm cum. Bașca că suntem și noi în depresie, dar nu o vom recunoaște. Pentru că nu suntem atââââât de rău ca tine! Dacă cineva se simte mai prost ca mine, este firesc să mă consider cel sănătos, hm?

Depresia este de 2 feluri: recunoscută și neconștientizată.

Daca ești deprimat și nu știi, ai pus-o. Mergi ca orbul prin labirint. Posibil să ieși accidental, dar șansele sunt mici. Spectatorii te privesc de pe margine cum te zbați, îți pot da indicații prețioase despre ieșire. Dar nu îi vei asculta, pentru că nu știi că ai nevoie de ei. Tu simți că drumul e liber, poți chiar alerga, pentru un orb un labirint se simte la fel ca o grădină cu flori. Singurii care te pot ajuta, așadar, sunt cei pe care nu îi vei asculta.

Dacă ești deprimat și o știi, e iar rău. Ești ca un văzător în labirint. Nu te ajută cu nimic vederea. Gardul verde este prea înalt, imaginile repetitive se succed, totul e tern și fără sens.

Și într-un caz, și în celălalt, ieșirea e printr-un singur loc: pe interior.

Atât orbul, cât și văzătorul au nevoie de un alt tip de vedere: clarvedere. Vederea interioară.

Vederea cu intuiția, cu celelalte simțuri (tactil, olfactiv, auditiv), vederea cu ochii ghidului interior. Vederea cu toți ceilalți ”ochi” din noi. Depresia este punctul final al închiderii unei lumi (exterioare) și, uneori, o șansă pentru aprinderea lămpii de veghe interne. Lumina în interior se stinsese de mult, ea e prima care se diminuează la un depresiv. Abia apoi se închid și stimulii exteriori: socializare, interacțiune cu oamenii, chef de muncă, entuziasm de a face sau crea proiecte. Omul devine insensibil la toate acestea.

Și, când s-a stins totul, e semn să faci foc nou.

Chiar dacă e ud fleașcă pe interior, unde s-a plâns, unde s-a stors trecut, unde s-a înmuiat inima, unde s-a veștejit pădurea de atâta iarnă, pierdere, părere de rău, regrete, disperare, etc. Aștepți să se usuce. Aștepți oleacă. Acum nu te mai grăbește nimeni. Nu te mai presează, în sfărșit, nimeni.

De aia e iubită, de fapt,  depresia: e locul în care nu mai pune nimeni presiune pe tine, nici măcar tu.

Iubim depresiile, chiar dacă nu o recunoștem. Ne refugiem în ele ca într-o vacanță. Din aia, anuală, plătită de stat, cu 3 mese pe zi și un pat. Așa e depresia. Seamănă cu viața, atât de bine încât îți dorești să o confunzi. Oamenii au grijă de tine, îți oferă ”servicii”, masă, casă, chiar îți schimbă așternuturile. Nu mai trebuie să faci tu nimic.

Azi nu se mai merge în vacanțe, se merge în depresii.  La același preț, că doar prețul e totul.

De ce să te simți bine pe o plajă când poți să nu te simți, să nu îți simți emoțiile, durerea, zbuciumul, la același preț, la tine în pat.

Și nu mai trebuie să faci nimic.

Este extrem de fashionable depresia. Depresivul pare că a găsit, în sfârșit, sensul vieții. Toți fraierii pot fi fericiți, dar uite, ăștia triști au găsit misterul și semnificația vieții.

Că doar viața nu poate fi ușoară, ea trebuie să aibă valoare, consistență, greutate.

Să fie meaningfull.

Fericirea e superficială. Cum să iei viața ușor?! Cum să îți fie ziua lejeră, dimineața senină și seara suavă?

Fii trist! Fii mă, și tu, un pic melancolic, hai că poți! Fii preocupat de treburi care nu sunt ale tale, caută ceva, găsește o dramă, for the God sake! Oprește superficialitatea aia, cum îi zice, bucurie, veselie. Viața is serious! Fii serios! Fii apocaliptic, e cool!

Nu te juca cu astea. Ia mâna de pe joacă. Nu pune gura pe glume. Ia-ți labele de pe bucurie. Nu-s pentru tine.

Concentrează-te pe depresie. Așa. Vezi că poți? Și rămâi acolo. Câtă vreme totul e greu, ești unde trebuie. Dacă devine un pic ușor, revino unde era dificil.

Bun.

Și acum?

Gata.

Atât.

Nu mai aștepta nimic.

Pentru că nimeni nu face reclamă gândului bun, veseliei și sănătății. Aerului si apei. Acestea, fiind gratis, oamenii nu trebuie să afle. Lasă-i să creadă că trebuie să plătească, că trebuie să le merite, că trebuie să le obțină de la altul.

Nu le spune că le au în ei. Nelimitate. Nu le spune ca spiritul de glumă se revarsă din ei. Dă-le cu porția 3 glume obosite la tv și fă-i să se simtă vinovați atunci când creează ei înșiși umor, râs sau stare de bine. Fă-i de rușine. Fă-i să se simtă vinovați pe cei care râd. Fă-i să plătească.

Șșșșșșș!

Nu le spune oamenilor că sunt fericiți sau că o duc azi mai bine decăt orice rege din secolul XIV. Nu le spune că au servitori, bucătari la orice colț de stradă, vehicole ultrarapide și mii de medici la distanță de un click. Nu îi lăsa să-și vadă viața. Convinge-i că trăiesc drammmmmma.

Șșșșșș!

E soare afară. Ține-i la televizor. Tele-vizor. Să vadă ”departe”. Atât de departe cât vrem noi.

Dar vocile exterioare se estompează când dai mai tare singura voce care contează: cea a naturii tale interioare.

Care e natura ta? Cum ești tu natural? Care este conexiunea ta cu natura și cum o manifești, de fapt? Cum percepi natura și mediul viu al planetei Pământ?

Când vorbim despre ”natura noastră interioară” practic ne referim exact la acele invizibile dar imuabile aspecte care ne certifică ca fii ai naturii: ritmul nostru interior, apa din corp, sinconizarea etapelor noastre de viață cu cele ale anotimpurilor, ale mareelor, ale Lunii și Soarelui. Orice deviere de la acestea ne defazează pe orbita depresiei.

Căci ce altceva este ”natura noastră interioară” decât oglinda naturalului viu, al biocâmpului planetei, reflectat în corpul nostru emoțional? Viața pulsând firesc în noi!

Iar când nu mai ai puls emoțional, și cel fizic se stinge.

Ieșirea din depresie se face la soare.

Dar, ca să ieși la soare, e nevoie să îți aduci aminte de soarele central, de legătura ta directă cu soarele.  Există un pui soare interior din care ești făcut și născut și care îți cere șoptit conectarea cu Soarele Tată, cel de afară.

Când șoapta soarelui mic – poate stins, poate adormit – se va face auzită în pieptul tău, când respirația soarelui din plex va adia pe la urechea ta, să îi permiți e să se încarce de la Soarele Tată de pe cer. E acolo, pe cer, mereu. Chiar şi după norii cei mai grei.

E soare afară. Râzi la el, copil bălai.

Aleargă. Respiră. Râzi.

Și ține aprins focul din tine.

Soarele tău râde.

Dacă nu râde, nu e al tău.

Despre soarele din noi și despre superputerea de a ne renaște din noi înșine găsiți din plin material în cartea mea ”????̦???? ???? ???? ????????????? ????”. Cartea cu care exersezi și meditezi ghidat.

PS. Acest articol nu este un pamflet dar nici nu se depărtează mult de unul. Nu minimalizez boala numită depresie, doar ofer o perspectivă.

PS2. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global se înregistrau în ianuarie 2020 un număr de 264 milioane de oameni de toate vârstele care suferă de depresie. Aceste cifre oficiale nu includ, desigur, ”depresia acasă”, persoanele care nu doresc să fie diagnosticate sau care o duc ”pe picioare”, plimbând depresia de la bucătărie la birou. Avand în vedere anul 2020 care a trecut, se apreciază că cifrele pot fi de 4 ori mai mari: practic, la un om diagnosticat cu depresie exista minim 4 care nu conștientizează sau nu cer tratament medical. Asta duce la o cifră absolut înfricășătoare de 1 miliard de oameni afectați de această tulburare psihică. Practic 1 din 7 oameni ar putea fi depresivi. Vorba bancului, daca 6 dintre prietenii tăi sunt bine, depresivul ai putea fi chiar tu.