Trăim in 3 Lumi.

Mai întâi e Lumea Veche.

Cea pe care am experimentat-o cu toții, lumea paradoxală a foametei și a risipei resurselor, a abundenței și sărăciei, a oamenilor liberi dar și a celor telecomandați, a fericirii și nefericirii simultane. O lume luptătorilor și a luptei. Cea în care ne-am străduit să obținem tot ceea ce ne doream, fiindu-ne ascuns faptul că le aveam prin naștere.

Lumea Veche este lumea în care omul a luat viața omului pentru o bucată de pâine, deși Dumnezeu Tatăl și Mama Pământ cresc ele singure grâul pentru pâinile noastre. Lumea Veche este lumea în care omul a luat viața fraților lui pentru o idee despre unde ar trebui să fie Raiul sau despre al cui tată o are mai mare și mai iluminată, Iisus, Buddha, Confucius, Moise, Krishna sau Mohamed. Lumea Veche este cea în care moartea a fost folosită ca armă de falsă susținere a vieții și ura ca unealtă pentru justificarea așa zisei iubiri de oameni. Lumea Veche este cea în care omul a ucis sistematic Mama Pământ în scopul declarat al menținerii vieții. Lumea Veche este lumea de care ne-am bătut joc, lumea oamenilor care s-au jucat cu sacralitatea și puterea lor de a dispune de viață. Și-au dovedit ”puterea” asupra vieții prin răspândirea morții la toate nivelele și domeniile posibile: emoțional, fizic, mental, global. Creațiile omului din ultimii  2000 de ani s-au concentrat pe moarte în numele vieții: arme de distrugere a oamenilor și animalelor, alimente pline de otravă răspândite la nivel global, cantități gigantice de hrană aruncate la gunoi, boli și foamete compătimite de la distanță, produse toxice pentru trup și suflet, mașinării și fabrici de sufocare lentă a faunei și florei, tehnologie care atacă direct câmpul mental și fizic al ființelor vii, produse care creează dependențe în numele confortului, povești care deziluzionează, deprimă și dezumanizează rasa umană toate în numele ”divertismentului”. Intențiile declarate au fost mereu umanitare, rezultatele morbide.

Lumea Veche se destramă, în sfârșit. Și asta ne doare, pentru că a fost lumea noastră, ceea ce am cunoscut și experimentat viața. Așa am știut-o dintotdeauna, orice altceva exista doar în basme, povești, pilde sau vizuni religioase. Raiul – un concept existent doar într-o altă lume, nepământeană. Un concept mental. Raiul, viața pașnică și fericirea ne-au fost prezentate nu doar ca fiind exterioare ființei noastre, cât și în afara lumii și realității pământene, în afara vieții. Când îi spui unui pește din momentul în care s-a născut că apa se află în cer, își va petrece toată viața căutând-o și întrebându-te (sau întrebându-se) cât este de aproape de a o găsi.

Lumea Veche, așa zisa ”normalitate” nu va reveni niciodată.

Apoi, este Lumea Nouă.

Cea spre care ne îndreptăm. Suntem deja cu un picior în ea, sau cu o jumătate de inimă. Lumea de creatori și susținători ai vieți. Ce firesc este și va fi, așa-i? Am primit viața, suntem viața, tot ce avem de făcut este să ne bucurăm de ea împreună. De abundența de resurse, soare, aer, apă și bucurie. De creșterea firească a mărului în pom, de inefabila și fantastica creștere a roșiei pe vrej. De dulceața strugurilor și magia vântului pe obrajii noștri, de îmbrățișarea dragilor noștri și iubirea ce ne curge prin sânge în timp ce lumina iubirii ne trece prin inimă.

Dar, între ele, se află Lumea de Trecere.

Este lumea în care ne aflăm acum. Cea care privește cu curaj Lumea Veche destrămându-se. Asta dacă ești suficient de treaz și trăiești în corpul tău, nu în mintea altuia. Dacă îți reamintești de instinctele tale și de puterea de creator, dacă le folosești și accepți.  Dacă permiți plecarea Lumii Vechi cu toată deschiderea pe care o ai și chiar cu mai mult decât crezi că poți avea. Este puterea și deschiderea pe care o avem atunci când permitem corpului nostru să circule sângele prin el, să vindece o rană, să clipească, să respire. Precum nimeni nu se împotrivește vindecării, nici noi nu ar trebui să avem rezistențe în a elibera de sine controlul asupra unei lumi care ne-a adus mai ales suferință. Altfel, suntem precum pomul acesta care ține cu dinții de mărul de vara trecută, în timp ce frunzele verzi ale noului an au răsărit deja.

Dați drumul la lupta pentru moarte. Eliberați uscăturile, putreziciunea și fructul împietrit, lipsit de viață.

Permiteți vieții să își facă loc în voi.

Dați-vă la o parte pe voi înșivă, dacă nu știți cum altfel. Viața știe ea însăși să își croiască rost în voi. O veți simți.

Pentru că se simte bine.

Pentru că simți când te simți bine. Pentru că trepidezi când dai voie vieții să te trăiască.

Pentru că dacă ai tot încercat să te simți bine cu mintea și conceptele și luptele tale și nu ți-a ieșit, poate încerci ceva nou: să te simți bine așa cum te ghidează corpul, inima, senzațiile, intuiția, energia pământului, aerului, plămânului, pancreasului, toți acești dumnezei interiori care urlă la tine să te dai naibii la o parte!

Încearcă ceva nou: las-o pe Ea, Viața, să fie prin tine, în loc să tot încerci tu să fii prin viață!

Amin!