Mare ne-a fost mirarea si bucuria sa vedem entuziasm in fata arhitecturiila 11 ani, in gasti mari de copii, dintre care, altfel, sigur unii ar fi aplaudat undeva vreo lume roz disney-asca.

Dar cand mainile tale plamadesc orasul in clasa a-III-a, cand mintea ta imagineaza spatiul unei Clase Ideale in clasa a IV-a, atunci lumea ta interioara aflata in plina formare infloreste.

Vreau sa va vorbesc despre bucuria crearii unui spatiu numit “Cine a pus pestisorul in clasa?” alaturi de cei 28 de copii din clasa a IV-a E, a Liceului Teoretic “Ioan Petrus” Otopeni, locul in care predau optionalul “De-a Arhitectura” de 2 ani. Vreau sa va povestesc despre imaginarea si concretizarea la scara 1:10 a unei clase suspendate deasupra unui râu, asa cum o viseaza ei : precum apa spala, primeneste si hraneste albia, malurile si vietatile aflate de-a lungul ei, la fel Invatatura este cea care reprezinta nutrientul principal al unei vieti in formare.

O sala de clasa care se constituie intr-un spatiu independent, avand peretii ondulati ce adapostesc un urias acvariu. Un loc in care invata doar 11 elevi, in lejeritate, fiecare avand postul lui unic de invatare: un modul personal pupitru-scaun care sa il reprezinte. Nu 40 de copii intr-o clasa, nu unformizare, doar starea de mirare, curiozitate si invatare intr-un spatiu integrat in natura.

Ne-am prezentat pe rand contributia la acest proiect si ne-am bucurat ca-ntr-un suflet sa ne aflam in generoasele spatii ale MNAR, alaturi de machetele copiilor din intreg Bucurestiul, plus Craiova. Pentru ca nicaieri nu e mai potrivit sa expui creatiile in arhitectura ale copiilor decat in spatiul muzeal al Casei “Poporului”, cladirea care se transforma incet-incet in destinatia pentru care a fost, de fapt, gandita: locul in care oamenii vor imagina si transforma lumea lor, fie la nivel legislativ, administrativ, fie la cel urban.

Lumile imaginate de copii la Expozitia “De-a Arhitectura” sunt semintele unui nou inceput. Unele dintre ele vor naste adevarati arbori sequia din care vor inflori orasele noii Romanii. Suna pompos si prea plin de speranta, poate, pentru generatia noastra de arhitecti care ne stim jumatate dintre colegi proiectand orasele altor tari.

Si totusi voi continua sa cred dar si sa simt ca dintre aceste mii de seminte sadite de mine si sutele mele de colegi arhitecti din tara, unele anume, speciale si aparte vor creste in arbori puternici capabili sa schimbe atat solul cat si intreg mediul din jurul lor.

Ma bucur ca sunt parte din apa ce a hranit aceste seminte!