Toți cei pe care îi cunosc sunt vânători de vise.

Unii le aleargă constant, crezând că ele există undeva în afara lor, uitând că ei înșiși sunt centrul visului de orice rază.

Alții le prind cumva, le materializează, se bucură de ele și apoi dau naștere următorului vis. Trăiesc din vis în vis, călcând pe ele cu curaj ca pe următoarea trambulină de lansare. Nu idealizează visurile, le consideră susțineri importante, creații personale pe care se simt datori să le împlinească, motiv pentru care reușesc.

Am fost și una și alta. Trăind din vis în vis, mereu neliniștită pentru următorul, bucurându-mă prea puțin de cel tocmai atins, consumând vise pe păine cu gândul la desert.

Atât de multe vise atinse și totuși continuăm să căutăm fericirea. Atât de multe obiective atinse zi de zi, minuni trăite, planuri îndeplinite, rezoluții respectate și totuși continuăm să fim neliniștiți, obsedați de căutări, de alte succese, alte vise atinse, presați de timp, de stres, de viteză, de visele care stau la coadă sau de cele nerealizate, de toți cei care doresc lucruri de la noi sau energia noastră.

De azi decid să fiu Trăitoare de vis. În visul propriu, cel pentru care am muncit, visat și materializat în fiecare secundă a vieții mele până azi. De azi decid să fiu visul, să mă port singură pe mai departe, în libertatea aleasă conștient de a fi, de a trăi înainte de a face. De a simți înainte de a spune. De a vedea dincolo de hologramă.

De azi decid să fiu în împlinirea proprie, în visul ce devine singur din el însuși, ca o celulă care se divizează. Și visele cresc mari, precum copiii. Îi vedem în fiecare zi transformați, evoluați, alți oameni. Oamenii sunt în fiecare zi alții, păstrându-se uneori și pe ei, cei mici, cei tineri, înăuntru în ei, ca pe un miez de ceapă și foile ei interioare.

Unii păstrează mai puține straturi, alții le iau cu ei pe toate și umblă așa, cu ele pe stradă. Lumea spune despre ei că sunt grași, dar ei au boala neputinței de a se desprinde de vârstele lor, de alte vise vechi, neputincioși în a le lăsa să zboare pentru a le lăsa apoi în urmă, a păși pe ele în picioarele goale, cu cea mai mare tandrețe. Călcând pe ele primesc cel mai mare avânt, în sus!

Visele sunt trepte sau trambuline, precum vârstele.

Dacă le porți în tine prea mult te doboară pe dinăuntru. Dar dacă te sprijini în ele, le lași să-și facă de cap cu tine, le pui la cârma ta și le dai voie să te conducă spre următorul tu, atunci Visul te devine. Visul te aduce la egalitate cu el, pentru că visul te vede mai presus de ceea ce ești. Visul e ochiul tău din viitor privind spre tine. Visul e un cal înaripat care te conduce în cea mai mare viteză spre tine însuți, dacă te lași în șaua lui.

Să nu îl ții prea mult în tine, legându-i aripile ce ți se zbat în piept. Visul te poate sufoca pe dinăuntru, dă-i aer.

Toate Visele pe care am călărit m-au adus unde sunt.

De azi sunt eu însămi Vis trăindu-mă pe mine acum și aici. În bucurie, lejeritate, în secunda aceasta fără sfârșit.

Foto: John Lund, https://www.johnlund.com/page/7879/woman-jumping-a-horse.asp.