In martie am tinut un discurs in fata a 30 de invatatoare din sectorul 5, in cadrul unui Workshop organizat de Ministerul Educatiei numit “Abecedarul Emotiilor”, centrat pe dezvoltarea emotionala a copiilor cu varsta intre 7-8 ani.
Greu de crezut ca, avandu-mi copiii intr-un sistem scolar pe care il contest si dispretuiesc pe alocuri, prin punctele esentiale, pot avea sentimente calde pentru unii dintre cei care il slujesc. Si totusi, in fata invatatoarelor m-am simtit o eleva plina de recunostinta si admiratie. Multe femei-invatator din aceasta tara slujesc copilul, cresterea aripilor lui, meseria si nu sistemul in sine.
Am fost invitata sa tin un discurs despre conceptul Zana Norilor si am descoperit cu bucurie preocuparea tot mai mare a educatorilor pentru disciplina “Dezvoltare personala”. Desigur, inainte de a fi o disciplina oficiala, fiecare invatator isi creea propriul sistem prin care preda educatia emotionala, sau il avea, crescut din mosi-stramosi. E adevarat, de cele mai multe ori era micul dar puternicul sistem al lui “sa-ti fie rusine”, “e pacat sa…”, sau “cum indraznesti?” ori alte metode, expresii si zicale mai mult sau mai putin subtile de umilire a copilului.
Dar, de vreo 2 ani de cand s-a introdus materia optionala numita “Dezvoltare Personala”, aceasta le-a oferit invatatorilor haruiti un cadru in plus de discutie deschisa despre emotii, un moment de care multi au stiut sa profite pentru a se juca, a jongla, a dezbate dar mai ales a exprima in vorbe, desen si joc lumea interioara a copilului. Descopar inca o data cu mirare si bucurie invatatori care iau foarte in serios misiunea de a educa emotional copiii, atat de serios incat sunt in stare sa se joace cu emotiile la modul cel mai creativ cu putinta. Le numesc aici pe invatatoarele de la Scoala Generala nr. 146 “I.G. Duca”: Carmen Dragan, prof.Cristina Dutu, prof. Alice Nichita, dar si multimea de invatatoare a caror prezenta, initial protocolara, m-a convins apoi prin zambetul si aplauzele lor calde ca isi doresc din tot sufletul sa creeze in clasele lor invatare de-la-suflet-la-suflet nu doar de- la-cap-la-cap.
Femeile sunt invatator prin propria lor poveste. Nu mai mult decat barbatii. Omul este invatator prin esenta lui. Primeste si preda mai departe experiente, emotii, intelepciunea cuprinsa de propriile lui capacitati. Invata si preda din prima clipa de viata.
Invatarea proprie precum si predarea e rolul dar si bucuria impreuna. Imi doresc sa pastram aceasta bucurie, paradoxal, prin transformare. Esenta se patreaza metamorfozand forma. Transformarea cojilor perimate, a metodelor depasite, inutile, neeficiente, adoptarea deschiderii catre o lume uneori prea deschisa, dar care cere abilitati in plus (alegerea valorii de nonvaloare). “Auatul” bine framantat cere maini si mai indemanatice dar, mai presus de orice, are nevoie de acea stare a bucataresei de placere de a face paine, de a coace hrana, de a se bucura de masa pregatita impreuna. Pastrati bucuria, invatatori din oameni!
