S-a dus vremea pedepselor, a notelor scazute la purtare si a amenintarilor. Nu se obtine nimic asa, nici o evolutie si nici o schimbare. Copiii astia nu au frica  – ceea ce e bine! Daca vii tot cu metode de constrangere si umilire, nu te adresezi lor. I-ai pierdut, sunt in alta parte. Cu ochii pe pereti acolo unde isi deseneaza visele.

Pentru ca acum e vremea MOTIVATIEI, e vremea iubirii. E vremea simtitului. Daca ii iubiti cand intrati in clasa va vor iubi si ei – si asta simt foarte bine profesorii care vin cu drag la ora.

Dragostea copiilor nu vine la pachet cu ghiozdanul. Insa voi, profesori dragi, puteti sa o faceti sa izvorasca atunci cand deschideti usa spre ei.

Scoala nu este despre materii. Scoala este despre dragoste de viata predata bucata cu bucata. Si fiecare profesor raspunde de… o bucata de viata.
Si nu doar in aceasta meserie. In toate.

Meseriile sunt “servicii” dar nu intr-o intreprindere oarecare. Sunt servicii aduse de fiecare dintre noi comunitatii, “intreprinderi personale” la care suntem angajati cu sufletul sa le slujim.

Serviciul pe care il avem fiecare, zi de zi, oricare ar fi el, din orice domeniu, este exact asa cum zice limba romana: o SLUJBA! Slujim dragostei de om, slujim pasiunii pe care o avem pt o meserie sau alta, slujim Omul pe care il (de)servim.

Romana e cea mai frumoasa limba. Nu pentru ca are “dor” (e durere, nu e bun dorul) ci pentru ca are “slujba”. Singura limba in care meseria este inteleasa ca o rugaciune.

Slujbasi suntem toti si scoala e o biserica. Important e ca toti cei care intra zilnic acolo sa iasa mai fericiti, mai intelepti, simtindu-se mai iubiti.