E precum soarele care crede în frumusețea florii. Ca floarea care crede în povestea cu care s-a născut, cea despre fructul ce va deveni. Precum vibrația unei aripi de albină care poate declanșa tot procesul înfloririi.

La fel e și cu femeia și felul în care e văzută.

Uneori suntem frumoase. Desigur, fiecăreia i s-a întamplat cel puțin o dată în viață, măcar o dată pe săptămână sau în fiecare minut din fiecare zi. Unora le-a mai trecut, altele au rămas acolo, în frumusețea nativă, pentru tot restul timpului. Când suntem frumoase suntem extinse în infinitatea noastră de posibilități și împliniri.

Când nu suntem sau nu ne simțim frumoase lumea e un loc care se întoarce împotriva noastră, privindu-ne cu ură sau dispreț, exact așa cum ne tratăm propria oglindă.

A cuceri înseamnă a-ți asuma cucerirea și noi nu suntem mereu deschise să includem în lumea noastră pe celălalt. .

Când ne simțim frumoase revărsăm frumusețe în jur. Când ne simțim dimpotrivă, nimic nu mai are sens și rost.

De ce este atât de legat rostul de frumusețe? Sau mai precis de ideea noastră de frumusețe?

Pentru că frumusețea înseamnă iubire. Vezi frumusețe, iubești. Ești frumusețe, ești iubit. Ideea de frumusețe se confundă cu cea a iubirii. Frumusețea seduce și este folosită pentru obținerea oricărui soi de iubire.

În anul 1999 când îmi dădeam licența în arhitectură am ales ca subiect al disertației ”Frumusețea”. Mă fascinează constant faptul că estetica nu e nici pe departe o hrană a ochilor, este hrana vie a sufletului. Se accesează prin poarta ochilor, prin senzorii de vedere, dar inundă toată ființa.

Precum muzica intră prin urechi dar topește sufletul, precum aerul intră prin nări dar umple spiritul.

Împuternicirea în frumusețe

E suficient ca cineva să ne vadă frumoase și viața devine un loc de joacă în care suntem regine și zeițe. E suficient să existe un singur om, femeie sau bărbat care te vede frumoasă dinauntru până la ultimul fir de păr.

Când bărbații m-au văzut frumoasă am simțit că înfloresc în senzualitatea și feminitatea mea.

Când femeile m-au văzut frumoasă tot ce însemn a înflorit. Chiar și partea masculină din mine.

Există însă aici, ca în orice poveste, o magie: oglinzile văd întregul, e nevoie să simți că ele își spun adevărul și că nu e nimic fabricat. Pentru mine, cea care a facut asta este Ana. Habar n-am de unde a răsărit și cum mi-a trimis-o sufletul drept în calea mea. A fost floarea care mi-a spus că sunt frumoasă în cea mai neagră și urâtă perioadă a vieții mele. A fost cea care mă vedea astfel, cu adevărat.

Un singur om care crede în frumusețea ta îți deschide ochii.

Nu doar ca să vezi. Cât ca să emani frumusețe. A vedea nu e un proces unidirecțional, dimpotrivă. Pe de o parte observi lucrurile, pe de cealaltă le infuzezi cu ceea ce ești: frumusețe, iubire, ură, dispreț, simpatie, antipatie.

Deschizându-ți ochii, deblochezi fluxul de frumusețe din tine către lume.

Cum îl găsești pe acel om? Căutându-l. Poate fi, ca în cazul meu, un fotograf care m-a simțit la momentul potrivit.

Poate fi un prieten care îți spune asta pentru că te iubește, poate fi un iubit care vede în tine tot ce ai visat să vadă cineva, poate fi copilul tău care îți vede dragostea revărsându-se din ochii tăi și asta îl umple de frumusețea ta.

Poate fi un prieten care te învață să te ierți.

Pentru mine a fost Ana, fotograf de suflete, care mi-a amintit că sunt frumoasă când uitasem că mai pot fi.

Poate fi soțul cu care trăiești de 20 de ani și care îți spune că te vede frumoasă. Posibil să exist repercursiuni dacă spune altceva, dar noi știm bine să simțim când acel compliment vine din locul potrivit.

Vă doresc o Ană, de care n-o să mă satur să scriu vreodată.