Manole a sacrificat femininul (uterul – ca spațiu al creatiei) pentru a primi în schimb puterea de a crea arhitectura noua. Sacrificandu-si consoarta, a primit același tratament de la Univers: a fost sacrificat la rându-i de ego-ul altui bărbat care și-a dorit ca unicitatea operei înfăptuite de el sa dureze. Zborul de pe acoperiș și aterizarea în țărână despre care vorbeste legenda este semnificativ pentru consecințele suportate de cel care alege mărirea in detrimentul vietii.
Mitul sacrificiului la schimb pentru dorințele ego-ului este des întâlnit în istoria civilizațiilor. Dar el exista doar în măsura în care îl propagam, îl marcam în istorie sau ne lasam marcati de el. Apoi, istoria este scrisa de obicei la comanda conducatorilor de natii, deci, in general, de orgolii puternice masculine. (Deși cuvântul – s’ar spune, in cultura popularo-cratitistica – aparține femeii, de fapt, in istoria ultimilor cateva mii de ani cuvântul femeii este ignorat sau sters, veșnic destinat sa zboare, nu sa rămână.). Desi jertfa pentru creatie nu este un mit, ceea ce jertfim ramane alegerea noastra.
Sacrificiul uman, spre exemplu, este propaganda conducatorilor (de ieri si de azi) care doresc sa mențină acest pact, acest schimb de vieți contra putere și magine. Alternativa (existenta dintotdeauna, dar ne-marcata în istorie și neinvatata la scoala) este legenda milioanelor de feme nestiute, neconsemnate de istorie (decat in cea discreta, mai putin popularizata) care și-au sacrificat egoul pentru a construi familii și a le menține prin rezidiri periodice. Jertfa pentru creatie nu este insa un mit, ci o realitate.
Pare ca a tine o familie întegra si intreaga este una dintre constructiile cele mai dificile, lucrari unice precum biserica lui Manoli. Căci asa se pare ca l-a chemat pe armeanul cu studii in Imperiul Otoman care a ridicat biserica plina de decorații orientale de la Curtea de ARGEȘ: Manoli din Niaesia.
Nici nu ma mai mira ca a sacrificat-o pe Ana! Un bărbat roman ar fi înțeles mesajul divin de la prima naruire nocturna a lucrarii diurne, și și-ar fi văzut de copii și familie. In traditiile vechi romanestii constructia unei case tine cont nu numai de asezarea pe pamant cat si de asezarea stelelor in perioada constructiei. Armeanul avea insa alte planuri.
Romanul are “frica lui Dumnezeu”. Daca Manole era roman, el ar fi schimbat probabil planul, nu destinul. Poate ar fi construit case pentru familia lui si a prietenilor. În pace.
Manoli armeanul însă a sfidat semnele (asa o fi cand esti pe pamant strain si asculti de Dumnezeu cu nume diferit? Mesajele vin “lost in translation?) pana când a schimbat cursul istoriei, primind la schimb alte semne, alt contract, alta înțelegere cu destinul. Doar destinul îți dă tot ce dorești! Cu prețul aferent, desigur.
La 100m de biserica lui Manole de la Curtea de Arges, in care sunt adapostite mormintele regilor (Carol I, Ferdinand, Elisebeta, Maria), de cativa ani se construieste o alta biserica, cea in care sa aiba loc toate trupurile de regi si regine ale Romaniei: Catedrala Episcopala. Mi se pare cumva o îndreptare a lucrurilor prin apariția acestei biserici “fetite”- chiar asa o denumeste arh. Augustin Ioan care a conceput Noua Necropola Regala. Deși s-a dorit o mănăstire care sa fie mai intai sfintita, ea își va începe viata ca o necropola.
În sfârșit, Ana își găsește liniștea. Ana, intoarsa acum la Curtea de Arges ca Regina, are biserica ei dincolo de legenda. Ana primește onorurile și recunoștință pentru un sacrificiu inutil, pornita dintr-o supunere la fel de orientala pe cat romaneasca. Precum Ana lui Manole, și Ana lui Mihai tot o viata de sacrificiu a trăit. Regina Ana, va fi acum înălțată în propria biserica ce a zidit-o inca în viata: biserica romanilor care si-au alungat regii.
E timpul sa depășim mitul sacrificiului in numele unei biserici. E timpul sa construim fiecare, pentru noi și în familiile noastre, propria biserica.
Sa ținem doliu national nu numai pentru Ana ci pentru toate Anele care au fost sacrificate sau au ales sacrificiul, fără sa fie nimic de lauda și apreciere în asta. Sa ținem doliu național ideii de sacrificiu și sa ne “croim o alta soarta” cea a iubirii și respectului pentru celalalt, cea a zidirii și rezidiri familiei , în ciuda naruirii uneori zilnice a tot ce construim. A doua zi o luam de la capăt. Dar nu pentru o cauza care nu ne aparține, ci pentru ceea ce ne definește existeta ca ființe și popor: familia. Atât de încercată zilele acestea în Europa și în lume.
Cred cu tărie ca singurul popor care va rezista vremurilor acestora este cel în care locuitorii lui vor lupta pentru soliditatea familiei, si pe care o vor pune mai presus de orice “orgoliu, măriri, cuvant”.
Ana a fost sacrificata pentru biserica, Anei i se ridica acum biserica. Cea a sacrificiului e frumoasa dar are turlele răsucite de durere.
Cea închinată Anelor e așezată, e roșie, e ca o femeie uriașă sub fusta căreia nu mai încap sacrificii dar primește toți catolicii sau ortodocșii care își cauta casa după viata pe pământ.
Ana s-a sacrificat cândva, dar noi ingropam azi ideea de sacrificiul. Precum “cu moartea pe moarte călcând” cantam Isusul, în august la început cantam sacrificarea sacrificiului și începerea unor ere noi. Cele în care alegem rezidirea familiei, zi de zi, spre desăvârșirea ei, lucrarea noastră a fiecăruia, de căpătâi. Alegem dincolo de onoare, măriri, orgoliu, sa fim împreună în bine și cubine, nu unul sus și unul jos. Nu unul la stânga și altul la dreapta. Putem avea opinii diferite, dar o familie privește către aceeași direcție.
Povestea întâlniri dintre Ana Regina și Ana lui Manole are un august final , într-un august 2016 în care numai un Augustin (si Ioan pe deasupra) putea concepe totul ca un arhitect haruit ce este, ales de desstin sa creeze acest superb palat al destinelor femeilor jertfite. Unde mai pui ca aceasta biserica a pornit de la ideea crearii unui spatiu pentru celebrarea Sfintei Mucenite Filofteia, martirizata la 12 ani, fiind ucisa de tatal sau, necrestin, suparat ca le dadea de mancare saracilor. Si ale carei moaste nu au putut fi luate inca de la turci, ea “nelasandu-se dusa”.
Biserica noua este, pentru mine biserica virtutiilor familiei. Nu stiu daca arh. Augustin Ioan si-a dorit si o astfel de conotatie, dar eu o simt pregnanta. (!).
Regina – o alta Ana ce a fost zidita de romani inca din timpul vietii isi gasaeste inaltarea in biserica “fetita”: e timpul sa sacrificam sacrificiul si sa construim fiecare bisericile dinlauntru.