Lenea emoțională. Episodul "Despărțirea de case".

Lenea emoțională
Episodul “Despărțirea de case”.

Îmi place să fac pionierat în teoria emoțiilor si afirm că există această stare bine definita: “Lenea Emoțională”.

O inerție a emoțiilor, o căruță pe care o tot tragi cu tine din obișnuința de a simți greutatea în același loc al corpului tău: undeva pe spate, undeva pe omoplați, cam unde se simt hamurile unui cal de tracțiune, dacă ai fost armăsar vreodata. Sau om.

Se manifestă în dificultatea de a te desparti de locuri, case, obiecte dar chiar și imposibilitatea de a te apropia de gândul despărțirii.

Toate aceste locuri ți-au fost străine înainte de a le poseda. Unele nici nu au existat înainte de a le crea chiar tu cu mânuțele tale. Era iarba pe locul pe care ti-ai construit casa. Apoi, încărcate cu spiritul si energia ta, le-ai făcut ale tale. (Sunt posedate, bre! Desparte-te de ele! )

Omul sfințește locul dar îl si posedă. Ca să își extragă omul spiritul dintr-un loc infuzat de el însuși e lucrare mare. Cam ca atunci cand îl construiește. Poate dura ani.

Apoi, locuirea în sine prin formele gând, prin poveștile trăite adaugă alte texturi construcției. Pereții încep să fie vii, parte din tine. De aceea, pentru a te detașa de o casă ai nevoie de un proces asemănător cu acela prin care ai construit-o sau achiziționat-o.

Sunt necesare multe ritualuri de despărțire conștiente pe care sa le faci adânc în inima ta până când poți să spui “pa”. E nevoie să desprinzi de pe pereți umbrele vocilor tale. Nu mă înnebunesc după durerea care există intr-o astfel de procedură pe care o ghidez pentru alții. Chiar și când o privești detașat, tot esti empat. Dar sunt layere suprapuse peste alte layere si n-ai cum sa ajungi la inima ta dacă nu desprinzi încet fiecare strat prin care ai construit inima, plămânul sau ficatul casei.

Apoi, după ce lucrezi frumos pe aceste straturi si le reașezi la loc în inima ta, recuperând, astfel, parte din tine, există un anume moment – si vine sigur si singur! – când poți spune brusc “la revedere” locului, spațiului, obiectului pe care l-ai posedat. Posedantule. Pentru că în acel moment chiar si Locul îți spune tie “bye-bye”.

Si viața ta curge apoi ușor, simți efectiv că zbori. Eliberat de părți din tine care stagnau și te frânau.

Dar pană la acel moment în care vă spuneți “pa”, trecerea prin toate fazele despartirii are loc mai repede sau mai lent, în funcție de cât de hotărâtă esti să schimbi energia. Si cat de harnic esti cu emotiile. Sau cat de prietenă esti cu Lenea Emoțională.

O Lene foarte perfidă care se manifestă prin lipsa de energie, lipsa de motivație, lipsa de elan de a face lucruri noi, de a te mișca, de a evolua, de a acționa.

Este manifestarea care precedă, de obicei, o iminentă despărțire de Loc.

Apoi, când te apuci ca lumea de Despărțirea de Loc, începe Procesul efectiv.

Poate dura o zi, poate dura un an.

Si conține toate fazele trăirii unei morți mici, de la negare, furie, negociere , depresie până la acceptare.

Despărțirea de locuri începe, asadar, cu “Lenea Emoțională”, variantă subtilă a negării. Nu vrei sa simți durerea, nu ai disponibilitate pentru asta, ceea ce vezi este doar un obiect material, fizic, nu vrei sa investești energie în a-ti recupera propriile energii si suflet din pereții acelui obiect.

Nu vrei sa simți asta.

Si, cu cât ti-e mai lene să simți asta, cu atât se acumulează mai multă emoție a durerii separării.

În curând mulți dintre noi se vor despărți de locurile în care au trăit o vreme. Un timp.

Personal am trăit în 7 case, fără să pun apartamentul copilariei. In toate am stat ani buni și intenși. De toate m-am despărțit doar prin Proces. La început l-am trăit inconștient, apoi am identificat regulile. Da, am ceva experiență cu despărțirile de locuințe. Stii cum e sa mă rup de mine și să mă reconstruiesc.

Uneori pare imposibil să te desprinzi de un stațiu fizic, mai ales dacă emotiile trăite acolo au fost atât de intense încât însuși locul ajunge să te conțină energetic pe tine.

Pentru că nu mai e de mult doar un loc fizic.

Este toate poveștile tale trăite acolo, la un loc.

Este Casa Poveștilor Tale.

Vestea buna?
Omul este Casa.

Omul face Acasa! Acolo unde trăiește. Oriunde trăiește, el acăsește.

Omul doar asta știe sa facă: să facă Acase pentru el și semenii lui.

În unele case simți că trăiești, în altele mori încet.

Nesfârșite sunt povestile caselor, iar arhitectei din mine i-ar plăcea sa spună povești despre transformările de case pe care le-a trait personal sau alaturi de clienți. Cei pentru care am construit case pe pământ sau case prin suflet.

Deocamdată să ne privim bine casa în ochi, dacă intenționăm să alegem alt loc de casă și să prevenim Lenea Emoțională prin aducerea unui profund Omagiu trăirilor si experientelor avute acolo, dar si intreaga noastră Recunoștință pentru bucata de viață pe care ne-a sustinut-o.

Fara Omagiu si Recunoștință desprinderea e doar o rană vie.

Iar modul în care mulțumim Casei care ne-a fost spațiu și loc de joacă și evoluție este parte esențială a Despărțirii.

Casele noastre nu au uși, ele au Portaluri.

Intri în casă copil, te trezești adolescent.

Intri în casă tânar, te trezești adult. Sau bătrân.

De aceea Procesul de desprindere de o casă trebuie să urmărească perfect toate stadiile unei ”ieșiri din Portalul Navă”.

Adio, Lumea pe care am construit-o aici! Iau cu mine Trăirea ca pe Comoara Mea. Și merg mai departe.

Dar.. na, trebuie să fii și un pic harnic cu emoțiile.