Norul avea forma a doi oameni strâns îmbrăţişaţi aflaţi într-o continuă mişcare. Cuplul avea, desigur, aripi. Cea din stânga era perfect construită şi funcţională, cea din dreapta în formare. Chiar şi aşa, cei doi care se îmbrăţişau dureros de pasional pluteau împreună în drumul lor – în drumul lui, al norului. E greu cu o aripă, dar aerul ne ţine pe toţi, cu graţie. Rămânând mereu în faţa mea, singurul nor de pe cerul din nordul Bucurestiului de weekend s-a format si re-format parcă pentru a-mi spune Povestea Cuplului: oamenii sunt câte doi pentru a se modela pe ei înșiși, aluat bun de frământat în mâinile celuilalt. De aceea sunt in viaţă câte 2, pentru că işi caută Frământătorul. Şi împreună îşi ţes şi construiesc aripile comune.
Celălalt de lângă noi nu este doar cineva cu care te ţii de mână, ci perechea de maini potrivită pe care o cauţi pentru a fi modelat în feluri doar de tine ştiute.
Sigur că putem să facem aproape orice singuri. Ne putem duce vieţile liniştiţi, organizaţi, ba cu foarte mult timp liber. Vorba cântecului, “am timp şi pentru mine”. Indiferent de activităţile la care suntem “calificaţi” sau nu, de la gospodărirea unei case până la călătorii şi creşterea copiilor. Întotdeauna au existat mame singure şi, mai nou, taţi singuri, chiar şi temporar. Deşi dificilă, creşterea oamenilor noi este posibilă fără un al doilea adult în aceeaşi casă.
Putem rezolva probleme tehnice, organizaţionale sau artistice indiferent cât ne pricepem sau nu, chemăm un prieten sau o prietenă şi ajutorul ne vine în varii feluri. Mă amuză dar este semnificativ până şi faptul că fetele au ajuns la performanţa de a se machia fără oglindă. Şi totuşi, oglinda pe care o căutăm este chiar celălalt. Prin fiecare discuţie (disecţie?) casnică, aprinsă sau echilibrată, prin fiecare conflict sau aparentă disfuncţionalitate iată cum ne mai arată el, alesul, fiecare punct negru şi fiecare rid uriaş şi grotesc de parcă ne-am oglindi într-o lupă gigantică!
Alegem oglinzi şi alegem mâini. Este felul in care femeia alege bărbatul: ochii şi mâinile masculului iubit îi pot povesti despre întreaga lor viitoare viată în doi. Bărbatul nu trebuie “sa fie mai frumos ca ăl mic şi negru”, ci îşi arată frumuseţea prin braţe şi privire. Mâinile lui au capacitatea de a modela trupul femeii prin tot ceea ce plăsmuiesc împreuna la fel precum au forţa de a re-creea materia într-o casă şi în afara ei. Ochii lui trebuie să aiba fineţea şi forţa laserului pentru a vedea atât în interiorul femeii cât şi pentru a imagina pe o frecvenţă comună viitoarea viaţă împreună.
Îl alegem pe celălalt după capacitatea lui de a se potrivi asperităţilor noastre, materialului din care suntem făcuţi, îl alegem după cum credem că este unealta cea mai potrivită pentru a ne desăvârşi evoluţia. Alegem Dalta dupa cum suntem de denşi sau de maleabili, după cât de departe visăm să ajungem în perfecţiunea noastră.
Bărbatul alege femeia tot dupa ochi şi mâini: după cum i se potriveşte în mâini şi în privire: după material şi textură, după capacitatea de a fi modelată şi dorinţa de a se lăsa în mâinile acelea. Şi in privirea aceea care vede împreună cu ea dincolo de surplusul materialului, vede interiorul şi exteriorul în acelaşi timp, vede preyentul şi viitorul simultan şi sincron.
Sigur că putem să ne modelăm şi singuri, dar singurătatea aceea este de fapt plină de “sculptori” vremelnici, care vor lua munca de la capăt de fiecare dată, întârziind ajungerea la desavârşire, sau, dimpotrivă, dându-i alt ritm.
Celălalt e dalta noastră, suntem lut în mâinile lui. Fiecare durere simţită, câtă vreme lasă să iasă la iveală şi manifestă perfecta noastră formă interioară, e încă un pas în şlefuirea în doi pe care o practicam impreună în casele noastre. Te frămânţi? E semn că eşti în plin proces de facere. Coacerea urmează să vină.
Rumi spunea frumos şi simplu : “Daca esti iritat de fiecare frecus, cum crezi ca vei fi lustruit?”
Va doresc frămantări domoale şi acceptări usoare ale Dălţilor pe care vi le-aţi ales şi cu care faceţi impreună, opere de viaţă. Vă doresc să dospiţi împreună şi să ajungeţi, după coacere, să fiţi Pâinea Pământului!
