Am un grup zdravan de prietene care, la un moment dat al vietii lor, si-au lasat in urma meseriile de profil “real” pe care le-au practicat cu excelenta, pentru a se reinventa in “uman”. Ma amuza aceasta impartire care se facea in anii ’80 in cadrul profilelor liceelor: real si uman. Stiai matematica – mergeai la real. Erai pasionat de limbi straine – la uman.

Cercetatorii romani au descoperit recent, insa, ca umanul este foarte real si realul cum nu se poate mai uman.

O foarte draga prietena expert contabil s-a suparat pe cifre si a devenit psihoterapeut, o alta manager de banca a devenit terapeut transpersonal si dream-teacher, o avocata a devenit psiholog, un contabil s-a transformat in public speaker, ca sa nu mai vorbim de inginera chimista devenit doctor in teatrologie. Sa ne intelegem: oamenii acestia au excelat atat in prima meserie cat si in cea ulterioara. Talentul secund a devenit din umbra – lumina.

Sigur, lucrurile acestea nu se intampla peste noapte, dar samanta ce ti-e scrisa se coace incet si sigur in viata ta, pentru a inflori cand esti pregatit.

Virajul cel mai acut in viata profesionala l-a facut insa buna mea prietena Gabriela Alexandru. Dupa o stralucita cariera internationala ca cercetator stiintific s-a intors in Romania pentru a preda Yoga. Cu Gabriela am fost colega de clasa in liceul de Matematica-Fizica nr. 3 din Bucuresti (acum A. I. Cuza). Statea cuminte in ultima banca cu parul ei negru si drept, taiat in linii precise, la fel de exacte precum ochii ei adanci si mereu stralucitori ce raspandeau lumina dar mai ales bucurie. Gabriela avea o liniste pe care doar asezarea ordonata a literelor caligrafiate de ea o depasea. Prezenta ei insemnau unde de calm imbracate intr-un zambet total, increzator. El exista si astazi, intact. Cand radea, radea linistit, dar din interior. Niciodata expansiva, dar mereu o forta tacuta interioara. “Ape linistite si adanci” este expresia ce i s-ar potrivi. Intotdeauna de 10. Constant. Puteam sa ma uit ore intregi la scrisul ei marunt dar perfect lizibil, ca si cand isi promisese candva sa folseasca minimul de energie pentru activitatea asta, astfel incat sa nu poata scapa nici o idee, nici o traire si nici un cuvintel din discursul profesorilor nostri – pe vremea aceea un Kevorchian, un Friedman, un Lepadatu aveau discursuri ce nu erau de ratat. Ca multi alti colegi de ai mei pastrez si acum caietele de romana din liceu in care cuvintele lui “Kevo” erau desfatare si provocare.

Gabriela mea era la fel de discreta pe cat de inteligenta si luminoasa. O admiram – ca si acum, si ma bucur sa vad ca este si azi un zambet toata. Ca si cum 25 de ani nu ar fi trecut prin ea, i-a sarit usor si fluid ca pe un pod arcuit perfect, poate a inventat o noua asana simpla, un arc rotund peste timp?

In perioada post-liceu (sunt 25 de ani de atunci!) nu ne-am vazut de multe ori, avand in vedere diferitele continente in care a trait, dar am pastrat mereu o legatura profunda pe frecvente si locuri ale sufletului ramase la fel de pure ca la 18 ani.

Imi amintesc si acum textul ei caligrafiat pe o ilustrata trimisa intr-o perioada in care eu nu prea aveam timp de prietenii mei vechi, eram prea entuziasmata de noua mea viata din lumea radio: “Zgomotele acopera vocile interioare”. Mi-a luat ani de zile sa pot sa acopar acele zgomote si sa ma aud.
Apoi Gabriela a plecat in lume, sa o cerceteze, sa isi aduca inteligenta in sprijinul ei, sa slujeasca omul din scaunul de cercetator stiintific. Uneori vorbeam prin Skype, atunci cand simteam nevoia, poate o data pe an, si , de fiecare data ne dadeam insight-uri legate de felul in care lumea interioara si cea exterioara pot ajunge in echilibru.

Haideti sa o cunoasteti pe Gabriela, asa cum este acum: un cercetator al sufletului, un om de stiinta al trupului si o femeie de o vitalitate cuceritoare, a carei intoarcere in Romania sper sa marcheze nu doar pentru mine reintoarcerea la yoga.

ZN: YoGabriela, bine ai revenit acasa!

Gabriela: Dupa 17 ani de viata in colturi mai mult sau mai putin ndepartate ale lumii, de la Viena pana la Los Angeles si mai recent intr-un orasel din Scotia, Dundee, m-am intors in Bucuresti. Intr-o rasturnare aproape totala a vietii mele personale, am decis sa renunt la profesia care mi-a definit prima parte a vietii si sa incep sa predau yoga. Intrebandu-ma unde in lume as vrea sa predau yoga, raspunsul a fost ACASA pentru ca spre deosebire de alte capitale europene, yoga in Bucuresti este abia la inceputuri … ca si mine.

ZN: -De cand faci yoga?
Gabriela: Din 2007. Yoga a venit in viata mea pe cand traiam in Pasadena, California. Primul meu curs a fost pe 7.7.7 si a fost sa fie Acroyoga (yoga acrobatica pe perechi).

ZN-Ce anume te-a determinat sa ai o astfel de cotitura in viata profesionala?
Gabriela: Hai mai intai sa explic despre ce cotitura e vorba. Am absolvit facultatea de Biologie din Bucuresti, sectia Biochimie. In urmatorii aproape 20 de ani m-am dedicat carierei de cercetator stiintific in Biologie Moleculara incepand cu doctoratul la Viena, continuand cu un stagiu postdoctoral in unul dintre cele mai prestigioase institute americane, Caltech si in sfarsit revenind in Europa, am condus un mic grup de
cercetare in Scotia. Deja spre sfarsitul perioadei petrecute in Statele Unite stiam ca nu mai rezonez cu profesia mea, dar nu-mi era clar ce altceva as vrea sa fac. Ajunsa in Dundee, profesorul meu de yoga de acolo m-a intrebat chiar de la inceput daca nu vreau sa devin profesoara de yoga. Mi s-a parut o intrebare ciudata, i-am spus ca sunt foarte ocupata si nu as avea timp pentru o a doua profesie. Dar acea intrebare a prins
radacini undeva in mine si iata ca patru ani mai tarziu sunt intr-adevar profesoara de yoga.
Intrebarea ta era de ce? Nu cred ca am inca raspunsul complet, dar iata cat am reusit eu sa inteleg pana acum. Motivatia din spatele dorintei de a deveni cercetator a fost sa contribui cumva la medicina de maine, sa ajut prin descoperirile mele la crearea unor noi medicamente mai eficiente si mai putin nocive. Pe masura ce am inceput sa inteleg din ce in ce mai bine cum functioneaza o celula la nivel molecular, mi-am dat seama ca avem de-a face cu un sistem extrem de complex supus unui reglaj foarte inteligent. Mi-am dat seama cat de putin cunoastem de fapt si cum orice medicament se bazeaza pe o aproximare si ca orice interventie a noastra tulbura un sistem care este construit in asa fel incat sa poata sa se vindece singur. Nu vreau sa intru in amanunte, dar pe scurt, cu cat am invatat mai mult cu atat am inceput sa cred mai putin in medicamente. Odata ce motivatia mea initiala s-a naruit mi-am pus intrebarea de ce continui sa desfasor o activitate care pe mine nu ma mai convinge.

Initial, Yoga a fost pentru mine o modalitate de a contrabalansa stresul si consumul intelectual pe care munca de cercetator le implica. In timp, mi-am dat seama ca beneficiile pe care eu le obtin din practica yoga probabil depasesc eventualele beneficii pe care le va obtine omenirea din exploatarea descoperirilor mele stiintifice.

Asa am ajuns la concluzia ca probabil timpul meu va fi mai bine folosit daca impartasesc beneficiile yoga cu ceilalti decat daca continui sa explorez mecanismele intricate ale celulei umane. Sunt si eu curioasa sa vad unde ma va duce acest nou experiment. Deocamdata ma bucur sa creez clase care combina in mod creativ diferitele curente yoga cu care eu am intrat in contact si sa ma joc impreuna cu studentele mele. Experimentul yoga de-abia a inceput si se anunta cat se poate de interesant!

ZN: -Cum te-a ajutat biochimia si munca de cercetator sa intelegi mai bine yoga?
Gabriela: Pe de o parte, faptul ca am studiat biologia m-a ajutat chiar de la inceput sa inteleg fara probleme la ce se refera profesorii mei de yoga cand denumeau anumite parti ale corpului, muschi, oase,

Pe de alta parte, ca om de stiinta, cunosc foarte bine limitele procedeului stiintific, dar sunt si inarmata cu o doza sanatoasa de scepticism fata de avalansa de proceduri mai mult sau mai putin spirituale care pretind sa aiba o baza stiintifica. Cel mai important efect este insa faptul ca anumite caracteristici ale metodei stiintifice, care au stat la baza activitatii mele timp de atatia ani, se reflecta in felul in care imi construiesc clasele de yoga. Incerc sa ma exprim cu maxima claritate asa cum o faceam inainte scriind un articol stiintific si sunt retinuta in a propune metode magice cu efecte miraculoase pe care nu le-am experimentat personal. Cineva mi-a spus ca orice as face, tot om de stiinta o sa raman si cred ca asa este. Va fi interesant de vazut ce o sa rezulte din aceasta fuziune intre stiinta si yoga care se intampla prin mine.

ZN:-La ce foloseste si de ce e atat de important sa facem efortul de a ne bucura de yoga?

Gabriela: Despre tehnica si filozofia yoga s-au scris o gramada de carti. In loc de citate din carti, am sa va raspund din experienta mea, care e chestia cu yoga pentru mine.

La inceput a fost nevoia sa combat sedentarismul. Dupa multe ore la servici, mai mult asezata pe scaun, simteam nevoia de putina miscare. Nu voiam un efort fizic intens, nu voiam sa gafai si sa-mi bata inima cu putere. Miscarile de yoga intr-un ritm nu prea alert mi se potriveau perfect. In plus, nu voiam sa gandesc. Imi placea ca in timpul clasei de yoga sa-mi inchid creierul si sa arunc cheia. Pentru ani si ani, munca mea si studiile au necesitat un efort intelectual intens si sustinut. Iata, yoga era ocazia mea sa fac o pauza mentala. Asa ca urmaream profesorul cu atentie, dar nu faceam nici un efort sa memorez denumirile in sanskrita ale posturilor, sa numar cand era ceva de numarat sau sa fiu atenta care-i stanga si care-i dreapta. Urmaream miscarile si repetam ca in oglinda, fara sa ma gandesc. Asa a inceput! Cu fiecare ora de practica, posturile deveneau mai accesibile si eu ma simteam din ce in ce mai bine in propriul corp. Tin minte ca in primii ani, a doua sau a treia zi dupa clasa simteam o usoara febra musculara pe care o priveam cu incantare ca pe un semn clar ca am facut ceva bun pentru corpul meu. Partea ciudata este ca aceste dureri usoare le puteam simti numai daca ma miscam cumva mai neobisnuit. Va sa zica, erau muschi pe care nu-i foloseam deloc in viata mea de zi cu zi. La urma urmei cati muschi iti trebuie ca sa mergi pe o suprafata plana sau ca sa stai asezat pe scaun. Nu multi, hello atrofie musculara!

Cresterea flexibilitatii era vizibila de la clasa la clasa, schimbari subtile dar observabile. Ceea ce n-a fost asa de evident era ca devenisem si mai puternica. Aceasta revelatie am avut-o intr-o zi cand am ramas blocata in aeroportul din Londra pentru ca o eruptie vulcanica dusese la anularea zborurilor. A trebuit sa navighez singura si cu doua valize prin metroul londonez de la aeroport pana in partea cealalta a orasului unde este gara. Si trebuia sa ma si grabesc ca sa nu pierd trenul. Imi amintesc cum urcam scarile in zbor, eu si cele doua valize de parca devenisem un fel de superman. Eu care inainte nici sa urc valiza in portbagaj nu eram in stare. Asa e yoga, subtila, te schimba si nici nu-ti dai seama 🙂

La scurt timp dupa ce am inceput sa practic yoga, am observat ca dadeam o atentie mai mare la ceea ce mananc, la posturile pe care le adopt in afara clasei de yoga, cand merg, cand stau asezata si chiar cand dorm. La urma urmei, la ce ajuta postura perfecta in timpul orei de yoga, daca in tot restul saptamanii stau stramb. Asadar, prima usa care s-a deschis a fost o mai mare atentie catre propriul corp. Atentia acordata corpului meu in timpul clasei a inceput usor usor sa se extinda si in restul timpului.

A mai trecut ceva timp si am inceput sa fiu constienta cum anumite emotii au un corespondent intr-o senzatie fizica in corp. Am dat mai mare atentie acestor senzatii si am reusit sa identific emotiile care le-au generat. Asa mi-am dat seama cu stupoare ca uneori un sentiment de tristete nu se datora unui eveniment actual, ci unei amintiri de demult. Simpla constientizare a acestui fapt facea durerea sa dispara ca si cum n-a fost. Asadar, o alta usa care s-a deschis a fost o mai buna constientizare a propriilor emotii, a originii lor si a caracterului lor pasager.

Un alt beneficiu al practicii yoga a fost si este un contact mai strans cu natura din jur, flori, copaci, pasari, soarele si luna. O mai mare apreciere pentru frumusetile simple pe care natura ni le ofera zi de zi – un apus rosiatic, o seara cu luna plina, o ninsoare cu fulgi mari si tot albul din jur, bobocii gata sa se deschida, frumusetea unei flori.

Contactul mai strans cu propriul corp si cu propriile emotii a stimulat in mod natural intuitia. Am inceput sa aud mai bine acele sfaturi pline de intelepciune care vin din interior. Mai mult decat atat, din ce in ce mai des eul meu interior preia comanda si ma trezesc facand si zicand lucruri pe care eul meu exterior, fricos si inhibat de prea multe reguli sigur n-ar indrazni sa le faca. Ma uit si eu si ma minunez. Uneori, dupa astfel de episoade prietenii imi admira curajul. Dar eu stiu ca nu a fost curaj, ca de fapt nu am avut de ales. Pur si simplu eul meu interior a devenit mai puternic decat mine. Nu e intotdeauna usor sa traiesc asa cum eul meu profund isi doreste, as zice chiar dimpotriva. Dar cum spuneam, uneori chiar nu am de ales.

Acum vine revelatia care s-ar putea sa va dezamageasca. Aceasta a fost experienta mea. Fiecare purtam in spate un anumit bagaj din viata asta si poate chiar din vieti trecute, asa ca fiecare va dansa cu yoga in modul sau personal si va avea experientele sale, care pot sau nu sa coincida cu ale mele. Si este OK sa fie asa!

Asadar, raspunsul meu la intrebarea ‘Care e chestia cu yoga?’ vine asa: Incearca si afla raspunsul pe propria piele. Incearca pentru cateva luni, pentru un an, macar o data pe saptamana si vezi unde te poarta.

Desigur, calatoria mea cu yoga continua. Nu am ajuns la destinatia finala si poate nici nu voi ajunge in aceasta viata. O destinatie la care am ajuns este dorinta de a impartasi altora ceea ce am invatat.

ZN-“As vrea sa fac yoga dar. .. mi-e lene. Stiu ca e bine, ca e sanatos,  dar… n-am chef azi”. Ce le spui si cum ii motivezi pe cei care sunt la un pas de a lua o decizie pentru o viata armonioasa?
Gabriela: Cred ca cel mai greu e primul pas. Sincer nu stiu cum sa motivez acest prim pas in altcineva, pentru ca in ce ma priveste a fost un impuls intuitiv pe care l-am urmat. Am avut si norocul de a avea un grup de prietene cu interese similare si la inceput ne-am motivat reciproc.

Eu ofer celor interesati optiunea de a practica yoga, dar motivatia de a veni la curs vine din interiorul studentului. Daca ideea de a practica yoga rezoneaza cu o dorinta interioara, potentialul student va gasi energia sa invinga rezistenta inerenta oricarui inceput si sa se prezinte la curs.

Dupa ce practici yoga o vreme, iti dai seama ca nu-ti poti permite sa ratezi efectele ei benefice. Realizezi ca orice altceva ar fi trebuit sa faci poate sa sufere amanare si ca timpul alocat cursului de yoga este un timp sacru pentru tine, pe care il meriti, de care ai nevoie si care te ajuta sa faci fata mai bine numeroaselor solicitari care te asalteaza in restul timpului.

Asadar, Like & Share dar mai ales: Attend! la cursurile Gabrielei Alexandru, aici. Ne vedem acolo!